Situația celor 27 de străzi din municipiul Arad care trebuiau reabilitate este încă una incertă și greu de gestionat. Astea toate din cauza Guvernului Ponta, după spusele primarului Gheorghe Falcă. Acesta acuză guvernul de rea voință, când vine vorba despre Arad și despre dezvoltarea acestuia.
„Așa cum ați văzut guvernul a alocat cinci miliarde lei vechi în luna Ianuarie din buget, iar astăzi printr-o decizie tot a guvernului ni s-a impus să contribuim noi cu 10% din valoarea totală a investiției. Este hilar când ne dăm seama că guvernul a făcut o rectificare, a luat bani de la ministerul transportului și a împărțit în toată țara dar după cum se vede Aradul nu face parte din Țara Românească guvernată de Victor Ponta. Aradul nu a primit bani, consilierii PSD, care ați văzut că sunt foarte vocali pe multe teme, astăzi au tăcut în momentul în care noi am fost obligați să contribuim cu 10% din valoarea licitației realizate de ei. Este un program național, ei au definitivat valorile și noi trebuie să contribuim cu 10%, dar ei care ar trebui să contribuie cu 90% din valoare ne-au trimis doar cele cinci miliarde lei. Astfel că Aradul în continuare va rămâne cu strada Constituției și alte străzi importante nereabilitate pentru că aceste străzi aparțin de Guvernul României”- a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului
Cele 27 de străzi care ar trebui reabilitate sunt:
Constituţiei, Hunedoarei, Titulescu, Pădurii, Timişorii, 6 Vânători, Magheru, Steagului, Augustin Doinaş, Crişan, Cloşca, Gh.Popa de Teiuş, 1 Decembrie, Ion Şirianu, N.Grigorescu, Orşova, Ludovic Szantay, Transilvaniei, Gh. Şincai, Călăraşilor, Simion Popa, Brâncuşi, Şezători, Bihorului, Dorobanţilor, Vasile Milea şi Gh.Bariţiu. Cele mai lungi două străzi propuse pentru reabilitat sunt 6 Vânători, 2,8 kilometri, şi Constituţiei, 2,7 kilometri.
No Comments
Comments for Reabilitarea străzii Constituției și a altor 26 mai are de așteptat are now closed.