„Este important să continuăm investiţiile în sistemul medical arădean. Sunt acum în derulare proiecte ample, atât din fonduri europene cât şi din fonduri publice, aflate în stadii avansate de finalizare. Consider că s-au realizat investiţii importante şi din poziţia pe care o ocup în acest moment voi face toate demersurile atât pentru a finaliza proiectele începute cât şi pentru a demara altele noi”, a declarat Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad, în cadrul vizitei de lucru, pe care ca efectuat-o miercuri, 26 august la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Acesta a discutat cu managerul Adrian Wienner, Niculina Popa, director economic, dar şi cu reprezentanţi ai constructorilor despre stadiul lucrărilor de la Ambulatoriul Integrat, UPU, Radiologie şi secţia externă TBC.
„Am dorit să mă întâlnesc cu factorii de decizie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad, să văd la faţa locului stadiul proiectelor pe care le avem în derulare, dar şi problemele cu care constructorii se confruntă. Voi face tot ce pot pentru ca toate procedurile să se desfăşoare conform legii”, a declarat Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad.
În anul 2010 a avut loc o descentralizare în sănătate, prin care spitalele au fost transferate în subordinea administraţiei publice locale. Între Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad a existat atunci o înţelegere, pe baza unui studiu realizat de o firmă de consultanţă din afara ţării. „De atunci şi până acum am făcut investiţii importante în infrastructura Spitalului Judeţean, în ceea ce înseamnă dotările şi confortul actului medical. Ceea ce pot să vă spun este că în continuare vom discuta cu partenerii noştri şi anume Primăria Municipiului Arad, Casa de Asigurări de Sănătate, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Direcţia de Sănătate Publică în vederea prioritizării problemelor, atât în ceea ce priveşte actul medical, dar şi dotările cu aparatură şi investiţiile în infrastructura medicală. Împreună, sunt convins că vom lua cele mai bune decizii pentru sistemul de sănătate arădean.”
No Comments
Comments for Adrian Ţolea „Împreună, sunt convins că vom lua cele mai bune decizii pentru sistemul de sănătate arădean” are now closed.