Urmează ultima stație, Europa, cu peronul pe partea stângă

scris de: Cristian Țițca

În anii războiului rece, mandatarul Europei de Vest, adică SUA, a înțeles că în lupta cu internaționala socialistă trebuie făcute anumite concesii. Așa se face că în țările aflate sub influența SUA a fost dezvoltat un capitalism cu față umană. Adică statele vestice au oferit, decenii la rând, drepturi care, iată, astăzi se întorc cu efectul de bumerang împotriva celor care le-au aplicat.
Atunci când Statele Unite negociază cu proprii cetățeni nu oferă deloc drepturi. Nu vine președintele SUA și spune: „Bă, de mâine ajutorul de șomaj crește cu 50% iar asigurările de sănătate cu 45%!”. De ce? Pentru că țara capitalismului pur-sânge nu oferă drepturi, ci doar libertăți. Dacă pui osul la muncă poți avea un trai decent. Dacă nu, are America destule străzi pentru „homleși”. Lucrurile sunt pe cât de simple, pe atât de dureroase.
Din păcate, Europa a fost copilul răzgâiat al Americii. Pentru că a dorit să taie orice influență comunistă în Europa, Marele Licurici a dat voie statelor vestice să dezvolte o protecție socială pe care cu greu au putut să o contracareze statele comuniste: ajutoare de șomaj de sute de euro pe lună, alocații pentru copii la fel de mari (în statele scandinave se ajunge pâna la 2 500 de euro pe lună de copil!), bani pentru integrare socială, bani pentru chirie, bani pentru haine etc. Și uite așa Europa civilizată a început să își facă o imagine în lume de tărâm al făgăduinței. E de ajuns să ai patru copii acasă, iar tu și nevasta să fii șomer, pentru ca nimic să nu îți lipsească. La un moment dat am citit un reportaj în presa britanică despre fenomenul familiilor care au ajuns deja la a treia generație de asistați social. Adică trei generații din aceste familii nu au muncit un moment în viața lor. Doar au făcut copii și au încasat ajutoarele sociale!
Și atunci stai și te întrebi de unde vine mirajul ăsta al Europei de Vest? De ce pleacă în bejanie milioane de oameni care își riscă viața, averea și viitorul pentru a ajunge în Europa? Păi tocmai din cauza aceastei imagini a Europei binevoitoare. Au venit în anii 60 magrebienii musulmani în Franța? Au venit. Ce a făcut Franța pentru ei? Fiind într-o criză demografică a mărit alocațiile pentru copii. Iar musulmanii magrebieni au știut să îi facă. Anul și plodul. Ba chiar mai mult, Franța le-a construit din bani publici și moschei, că deh, minoritatea musulmană trebuie să se roage undeva după atâta efort de procreare. Ce a făcut Germania cu minoritatea turcă? Exact la fel. Ce au făcut britanicii cu pakistanezii, indienii și naiba mai știe ce nații și națiuni din fostul imperiu? La fel.
Europa de vest a dat drepturi peste drepturi. Iar când spun drepturi mă refer la latura pecuniară a situației. Vechea noastră Europă a uitat însă un singur lucru: să le ofere libertăți. Spre exemplu libertatea de a munci pentru ceea ce primești.
Acum stăm și ne mirăm de ce vine valul acesta de refugiați peste Europa? Păi vine pentru că știe cum sunt primiți. În toate jurnalele de știri vei vedea sirieni, afgani, somalezi intervievați care la întrebarea: „Cu ce scop în vizită pe la noi?” răspund într-un glas: „ Vrem să scăpăm de război!”.
Dar în Turcia nu e război, în Grecia la fel. Macedonia, Serbia, Ungaria sunt țări în care nu mai dă ISIS cu bomba. Dar noii migratori nu vor să rămână acolo. Vor în Germania, Franța, Norvegia sau Suedia. De ce oare? Pentru că odată ajunși acolo, primind statutul de refugiat, se pot îndestula exact din păcătoasele astea de ajutoare sociale care țin Europa în loc. Au fost o binecuvântare acum 40 de ani, dar acum sunt un blestem.
Am citit multe opinii despre acest fenomen. Unii și-au dat cu părerea despre umanitatea cauzei: adică vin săracii lumii, din zone de război, să caute pacea la noi, iar noi, ca niște animale, nu îi primim. Țin să le răspund. În primul rând, săracii din Siria, Afganistan sau Somalia nu au bani de aventuri transcontinentale. Doar călăuzele costă între 7000 și 14 000 de dolari de persoană. Iar ăștia care ajung la noi vin cu familionul la purtător: soț, soție, prunci nenumărați, mama-soacră, tata-socru plus cumnații de rigoare. Câteva zeci de mii de euro de famile. Păi dacă asta înseamnă sărăcie în Siria, îmi bag picioarele în el Stat Islamic și mă mut acolo! Pentru că eu, ca estic european, nu am parte de atâta delicatețe și mângâiere din partea Uniunii Europene pe cât au viniturile astea. În al doilea rând nu înțeleg deloc ce se ascunde în spatele binevoinței Germaniei care, iată, își deschide larg aripile și lasă mizeria lumii să se adune în cuibul ei. Pot doar să bănui (a dracului demografie, iar ajungem la ea!) că Germania gândește în avans. Are un plan care implică nu refugiații, ci pe copiii lor! Altfel nu îmi explic de ce dorește tabere de triere, oriunde, dar numai în țara de destinație nu. Că ingineri pentru BMW sau culegători de sparanghel printre refugiați nu o să găsești în veci, pururea, amin! Probabil că în opinia Germaniei, demni de statul de azilanți vor fi doar proprietarii de familii cu mulți copii. Germania crede că se va descurca pe viitor și că îi va integra, rezolvând astfel grava sa problemă demografică. Eu nu cred însă că va fi așa. Nu cred că într-o singură generație se va petrecea metanoia ( schimbarea mentalității) în rândul celor ce vor rămâne. Cred că va dura ceva mai mult.
De asemenea cred cu tărie că viitorul Europei e amenințat. Aceste valuri de refugiați se vor stabili în marile aglomerări urbane, unde deja există comunități musulmane ce îi vor ajuta. Există posibilitatea ca mari orașe ale Europei (Paris, Stockholm, Frankfurt, etc) să devină majoritar musulmane după această invazie. Iar aceste orașe sunt și mari centre industriale sau comerciale. Haideți să ne imaginăm că peste 15 ani un imam le va spune musulmanilor din Munchen că BMW este o firmă care nu ar fi pe placul Profetului!
Coloana vertebrală a Europei sunt marile aglomerări industriale. Ori acestea sunt și mari centre de tranzit sau puncte terminus de imigrare. De aceea cred că ceea ce se întâmplă acum nu e un lucru cu care să ne jucăm. Vine iarna acușica peste noi, iar numărul refugiaților va scădea. În primăvara anului viitor va începe o altă criză. Poate rușii vor intra în Ucraina. Poate China va da faliment. Poate Statele Unite vor trece la monarhie… Nu poți să știi niciodată. Dar cert e faptul că, la nivel imagistic, ne-am obișnuit deja cu problema refugiaților. Iar la anul, în primăvară, când micul val se va transforma din nou în tsunami, fenomenul nu va mai face prima pagină a ziarelor.

Va fi doar tăcerea dinaintea marii furtuni!