Consiliul Național al Partidului România Unită, întrunit în zilele de 5-6 septembrie 2015, luând act de normele tot mai străine de spiritul european și cu un vădit caracter anti-românesc pe care Uniunea Europeană și Comisia Europeană le impune României, dintre care ultima cerință inacceptabilă este asumarea de cote de imigranți de către România,
Considerând că drumul pe care merge Uniunea Europeană este cel al îndepărtării de dorințele și așteptările cetățenilor săi, nu doar din România, ci și din celelalte state membre,
Observând modalitatea în care Comisia Europeană devine pe zi ce trece un organism tot mai birocratic, independent de voința popoarelor care constituie Uniunea și care are o agendă proprie de federalizare, deznaționalizare și de îngenunchere a națiunilor componente ale proiectului european,
Constatând totodată tendința de anulare a suveranităților naționale, a identităților și a specificităților națiunilor constituente,
Anunțăm public decizia oficială a Partidului România Unită, susținută de toți membrii Consiliului Național reprezentativ al formațiunii, de a face demersurile politice ca România să renegocieze Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană și să se opună la nivel de stat tuturor impunerilor Uniunii Europene și Comisiei Europene care vin în contradicție cu suveranitatea și identitatea statului național român, ca și cu interesele economice legitime ale României.
Astfel, Partidul România Unită anunță, prin prezenta Rezoluție a Consiliului Național al PRU, ale cărui decizii vor deveni parte integrantă a Programului de Guvernare al partidului, declanșarea luptei politice și adoptarea de măsuri directe pentru respingerea tuturor politicilor, directivelor sau sarcinilor impuse de Uniunea Europeană, prin organismele sale de decizie, care se dovedesc a fi împotriva intereselor României.
Astfel, Partidul România Unită respinge cu fermitate:
1. Acceptarea de cote de imigranți non-UE
2. Căsătoria între persoane de același sex sau orice formă de oficializare a relațiilor între persoanele de același sex și a adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale
3. Acceptarea unei alte limbi oficiale în România în afară de limba oficială prevăzută în Constituție, limba română, și a unor drepturi exagerate pentru minorități, în defavoarea majorității
4. Adoptarea monedei euro şi a parteneriatului transatlantic TTIP, fapt ce ar distruge independenţa şi suveranitatea economică a României
5. Regionalizarea țării în vederea destructurării statului român așa cum este el definit prin Constituție ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil
6. Impunerea unui deficit bugetar care nu permite dezvoltarea economică a țării și interdicția relaxării fiscale de care să beneficieze cetățenii români
7. Inundarea pieței românești cu produse agricole mai ieftine din import, dar de slabă calitate, conducând la falimentul producătorilor autohtoni
8. Protejarea multinaționalelor în defavoarea intreprinderilor românești mici și mijlocii, inclusiv subvenționarea marilor lanțuri de supermarketuri din Europa pentru a cuceri piața românească, impunerea unor cote de redevențe umilitoare pentru exploatarea resurselor naturale românești
9. Anularea politicii externe proprii a României care trebuie să se subsumeze deciziilor unor state puternice din UE care au o agendă proprie pe plan extern și o impun și altor țări sub pretextul politicii comune europene şi anularea neutralității militare a României.
Consiliul Național al Partidului România Unită condamnă, pe această cale, politica așa zis europeană de anulare a intereselor statului român și de transformare a României într-o piață de desfacere pentru mărfuri din import, precum și într-o pepinieră de mână de lucru ieftină pentru companiile străine.
De asemenea, Consiliul Național al Partidului România Unită le propune românilor să își ia soarta în propriile mâini, să pună capăt politicii anti-naționale și de deznaționalizare din ultimii 25 de ani care se reflectă și în plan economic prin dispariția capitalului autohton și prin jefuirea resurselor naționale ale țării, prin distrugerea oricăror forme de producție românească, având ca efect plecarea românilor din țara lor, unde nu mai pot să supraviețuiască, sau resemnarea cu statutul de chiriași prost plătiți și abia tolerați în propria lor țară. Prin prezența Rezoluție, Partidul România Unită își asumă idealul de reconstrucție națională și de redobândire a țării de către români, pentru români și în folosul românilor.
Consiliul Național al Partidului România Unită
6 septembrie 2015, Poiana Brașov
No Comments
Comments for Rezoluția Consiliului Național al Partidului România Unită are now closed.