Centrul Municipal de Cultură, Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu Agenția Pentru Protecția Mediului Arad organizează în perioada 16-22 septembrie 2014 cea de-a IX-a ediție a „Săptămânii europene a mobilității”.
În cadrul campaniei vor avea loc acțiuni educativ-recreative la care sunt invitați elevii și preșcolarii arădeni.
Activitățile au început astăzi, 16 septembrie, cu acțiunea „Alege mijloace alternative de transport”, care a cuprins desene pe asfalt cu copiii de la Grădinița PP14. Joi, 17 septembrie, activitățile continuă în Lunca Mureșului, unde elevii Colegiului Dimitrie Țichindeal care vor merge la Pădurea Ceala, unde se vor plimba cu bicicleta prin pădure, pe trasee stabilite de administrația parcului.
În ziua de 21 septembrie, Agenția pentru Protecția Mediului va efectua o monitorizare a mediului (zgomot, imisii) pe strada I.C Brătianu în condiții obișnuite de trafic.
Marti, 22 septembrie, va fi marcată „Ziua mondială fără mașini”, ocazie cu care strada I.C.Brătianu va fi închisă traficului auto între orele 9-12. În acest interval orar se vor desfășura concursuri de biciclete, triciclete, role cu copiii preșcolari și școlari de la Școala Generală nr.5 și Colegiul Național Elena Ghiba Birta.
Săptămâna Europeană a Mobilității, cel mai mare eveniment dedicat mobilității sustenabile,este o campanie organizată anual în perioada 16 – 22 septembrie cu susținerea politică și financiară a Direcţiei Generale pentru Mediu şi Transport a Comisiei Europene.
Scopul campaniei este promovarea mobilității urbane sustenabile, prin implementarea de politici publice corespunzătoare, la nivelul autorităților locale şi prin încurajarea cetăţenilorsă adopte pentru deplasările urbane mijloace alternative autoturismului.
Municipiul Arad este partener activ al „Săptămânii europene a mobilității” încă de la lansare, iar în anul 2007 a fost nominalizat la premiul Comisiei Europene, care a apreciat proiectele lansate pentru modernizarea transportului public. În acest an Aradul este semnatar al Chartei 2014 a „Săptămânii europene a mobilității”, consecvent angajamentelor pentru dezvoltarea transportului urban sustenabil prin programul de modernizare a transportului în comun, realizarea rețelei urbane de piste de biciclete și prin proiectele de dezvoltare a zonelor pietonale
No Comments
Comments for Start la săptămâna europeană a mobilităţii are now closed.