D`ale Războiului. Evadarea lui Gruia

scris de: prof. Ioan Tuleu

Toader Gruia, din Sebiș, încorporat și prezent pe frontul din Moldova în vara anului 1944 cu regimentul 85 Infanterie, era cât pe ce să ajungă în prizonierat în Rusia dacă nu ar fi scăpat din prinsoare printr-un act excepțional de curaj:  „În ziua de 21 august 1944 rușii anunțau că s-o rupt frontul. În 23 am primit un ordin să ne retragem care cum putem, fiecare pe socoteala lui. Și ne-am retras cum am putut, câte 3-4 laolaltă. Am ajuns pe un câmp și veneau încontinu cartușele, iar noi săream din groapă în groapă. Am  avut cu mine un sergent din Târnova, Mica Ioan l-o chemat, tot din unitatea noastră era și el. „Mă, tu ești Toderică”.  „Io-s”. Mă zice, să ne ținem laolaltă, că fugim dacă putem cătă casă”. Da cum să fugi acasă.  Înapoia noastră veneau trei tancuri. Mă, alea ne ajung, spusei. Atunci sărirăm într-o groapă și am stat acolo până or trecut peste noi, poate că dacă mai trecea unu ne apăsa un pic. Și am stat acolo în șanț, pitiți unu păstă altul, dar Mica zice: „Toadere, uită-te dacă nu vin soldați în urma tancurilor”. Numa ce ridic capul și văd trei soldați în urma tancurilor. „Îs trei soldați la 20 metri de noi”. Hai să-i pușcăm, dar ce să-i puști că tot la 20 de metri era tanc de tanc. Ne scularăm tăți trei când rușii ajunseră la noi: „ Predaiski”. Acolo ne-o rămas și armamentul.

Dar doi dintre ruși se duseră înainte că într-un șanț s-or îmburdat ai noștri cu chesoanele și doi merseră să vadă ce s-a întâmplat. Un rus rămase cu noi. Mica știa rusește. Era mai bătrân și o auzit când un rus dintre cei care or plecat îi zice aceluia care o rămas cu noi. „Du-i până la șanțul acela și streleaite”, adică să ne puște. Mica o înțeles, mă cotește și îmi spune: Mă, ăștia ne împușcă. Fii atent. Io eram în mijloc, unu din Hășmaș de o parte și Mica de cealaltă. Pune rusu pușca în spate la mine să merg mai iute. Când la mine când la celălalt să ajungem mai repede la șanț. Când pune pușca la mine îi dădui păstă pușcă. Ăsta de dincoace îi luă baioneta de la pușcă și io băgat-o în gât. Ceilalți doi ruși or venit după tovarășul lor, da noi i-am împușcat cu pușca rusului pe care l-am omorât. Atunci le-am luat mantăile și capelele pe care le-am îmbrăcat noi  și am pornit până în vărful dealului printre rușii care cântau de bucurie și de băutură probabil. Ajunserăm în vârful dealului după care am coborât jos, dar  ai noștri erau ascunși într-o pădure și pușcau după noi. „Nu trageți frați români că și noi suntem români”. „Atunci înaintați, dar cu mâinile sus”. Am înaintat la ei, am aruncat mantăile rusești și ne-or dat ai noștri mantăi românești, că eram în cămăși. Ne aflam în comuna Galbena”.