UTA rămâne invincibilă în acest sezon „afară“, după ce s-a întors neînvinsă și de la Brașov, chiar dacă prestația alb-roșiilor nu a fost una consistentă.
A fost 2-2 (1-0) la capătul unui meci în care UTA are meritul de a fi crezut în șansa ei până la final, revenind pe tabelă după ce a fost condusă cu două goluri diferență.
Debutul meciului a aparținut arădenilor, dar Curtuiuş și Cipri Rus au păcătuit prin imprecizie la finalizare, tabela rămânând nemodificată. Treptat UTA s-a „stins“, iar gazdele au trecut la cârma jocului. Manea i-a pus o minge în picior lui Matei, la şase metri, dar Miron a parat uluitor. Faza a prevestit golul brașovenilor, care a venit în min. 38, după o greșeală în lanţ a apărării arădene. Ene a trecut de Polgar, i-a pasat decisiv lui Matei, care a îndeplinit o simplă formalitate, din marginea careului mic, 1-0.
La reluare Matei şi Curtuiuş au trecut pe lângă șansa de a marca, dar tabela s-a modificat din nou în min. 74. R. Avram, nemarcat, a trimis în plasă, din careu, o minge respinsă de Miron, la şutul lui Matei.
Braşovenii s-au văzut scăpați în învingători, iar UTA a profitat. Peste doar două minute, Curtuiuş a găsit un culoar perfect în defensiva brașoveană, a pătruns decis şi a marcat, 2-1. Iar în min. 85, Botiş a aruncat o minge în careu, același Curtuiuş a prelungit-o cu capul pe spate, iar Szekely a trimis-o în poartă, tot cu capul, stabilind rezultatul final, 2-2.
Cu mențiunea că în minutele de prelungiri, practic la ultima fază a meciului, FC Braşov putea da lovitura, dar Polgar a intervenit salvator în faţa liniei porţii, spre bucuria celor aproximativ 50 de suporteri ai „Bătrânei Doamne“.
Distribuții:
FC Brașov: Mutu – Al. David, Puţanu, Hlinca, Perju – Codoban (min. 60 – Rusu), Poverlovici, Ianc, V. Olteanu – M. Matei (min. 84 – Moraru), D. Ene (min. 67 – R. Avram).
UTA: Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase (min. 78 Ad. Petre), Hlistei (min. 63 – Copil) – C. Rus (min. 57 – Szekely), Curtuiuș.
Au arbitrat: D. Voina (Reşiţa) – la centru, D. Hulubei (Vaslui) şi O. Arușoaie (P. Neamţ) – asistenţi. Obs. FRF: I. Cristea și A. Ionescu – ambii din București.
No Comments
Comments for UTA, egal „de moral“ la Brașov are now closed.