Dorel Căprar: „PSD votează Guvernul Cioloş dar nu îşi asumă rezultatele acestuia”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on noiembrie 15, 2015 with No Comments

Dorel Caprar

Conducerea PSD a analizat echipa guvernamentală prezentată de candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, Dacian Cioloş. „PSD va vota Guvernul Cioloş, dar nu îşi asumă rezultatele viitoare ale acestui Guvern, nu îşi asumă susţinerea executivului. În perioada următoare, vom analiza fiecare iniţiativă cu care Guvernul vine în Parlament şi vom vota acele proiecte cu care suntem de acord. PSD consideră că în această perioadă trebuie să evităm crizele politice prelungite, trebuie să avem un Guvern funcţional până anul viitor, când în urma alegerilor va rezulta o majoritate guvernamentală care va susţine un nou executiv. Consider că noul Guvern va avea în perioada următoare o serie de provocări importante, la care sperăm că va găsi soluţiile cele mai bune. Printre priorităţile guvernării trebuie să se găsească noua lege a salarizării în sectorul bugetar. Credem că perspectivele noii guvernări sunt favorabile, în sensul în care după multă vreme, nu se poate invoca «greaua moştenire» a guvernării anterioare. România vine după o perioadă de creştere economică înregistrată constant din 2012, rezultate care au permis adoptarea unor măsuri care permit stimularea pe mai departe a creşterii economice. Anul acesta a fost redus TVA la produsele alimentare, de anul viitor intră în vigoare reducerea TVA şi alte măsuri de relaxare fiscală, care vor sprijini economia şi vor stimula consumul. Aşadar, sunt perspective pozitive, care pot fi valorificate. Sperăm că această guvernare va continua ideea de bază a guvernării PSD: creşterea economică trebuie să se regăsească în puterea de cumpărare a cetăţenilor şi să ridice nivelul de trai al românilor. Sperăm că membrii Guvernului au înţeles că austeritatea este o greşeală, care nu conduce la creştere economică, nu rezolvă crizele economice ci le adânceşte. În ceea ce ne priveşte, vom sprijini orice iniţiativă pozitivă a noului Guvern, dar nu vom ezita să sancţionăm eventualele greşeli ale echipei lui Dacian Cioloş”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

 

No Comments

Comments for Dorel Căprar: „PSD votează Guvernul Cioloş dar nu îşi asumă rezultatele acestuia” are now closed.