Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului şi 25 de ani de la ratificarea de către România a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului sunt marcate în aceste zile și de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
Conform prevederilor Convenţiei ONU și legilor românești în vigoare, copilul trebuie tratat cu respect, iar statul și societatea au obligaţia de a-i asigura cele mai bune condiţii de dezvoltare.
Drepturile copilului, dreptul la viaţă, la educaţie şi la o dezvoltare armonioasă, cuprinse în Convenţie, trebuie să fie aplicate tuturor copiilor, fără discriminare.
Cele mai recente date UNICEF plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata abandonului şcolar. O altă formă de abuz împotriva copiilor, apărută odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, o reprezintă plecarea părinţilor peste hotare în căutarea unui loc de muncă, la nivel național, mii de minori fiind lăsaţi în grija rudelor.
De altfel, la nivel mondial, exploatarea prin muncă sau exploatarea sexuală a copiilor, abandonul şcolar crescut, abuzurile de tot felul, analfabetismul sau consumul de droguri sunt fenomene îngrijorătoare.
Cu această ocazie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad organizează în aceste zile întâlniri tematice pentru a include copiii aflați în centrele și casele de tip familial din subordinea instituției în programe interactive, discuții libere și învățare prin joc, activități menite să le explice pe înţelesul lor drepturile universale ale copilului.
Astfel de întâlniri au loc la Ineu, la Complexul de Servicii Sociale, în casele de tip familial de la Sântana și la cele din zona Lipova, dar și la Centrul de Plasament Oituz și Centrul de Primire Minori.
Copiilor le sunt prezentate materiale informative despre drepturile, dar și obligațiile pe care le au și importanța ca acestea să fie respectate. Sunt pregătite și filme educative care abordează problemele și situațiile cu care copiii și tinerii din sistem se pot întâlni sau de care pot fi afectați.
La un an de la înființarea Organizației Națiunilor Unite, Adunarea Generală a creat, la data de 11 decembrie 1946 și organizația pentru copii, UNICEF, mandatată să promoveze protecția drepturilor copiilor, să contribuie la satisfacerea nevoilor de bază ale acestora și să mărească posibilitățile copiilor de a-și valorifica la maxim potențialul.
Primul pas facut de UNICEF la 20 noiembrie 1959, a fost emiterea Declarației Drepturilor Copilului. De atunci, ziua de 20 noiembrie este Ziua Universală a Drepturilor Copilului. In preambulul acestei declarații stau scrise următoarele:
„Omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun din ce are de oferit”.
No Comments
Comments for Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului are now closed.