Ion Stan: „prăbuşirea monedei naţionale este o consecinţă directă a înţelegerilor premierului Dacian Cioloş cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on decembrie 02, 2015 with No Comments

stan

Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, este de părere că prăbuşirea monedei naţionale este o consecinţă directă a înţelegerilor premierului Dacian Cioloş cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Aceştia, spune Stan, au căzut de acord ca leul să se deprecieze catastrofal faţă de principalele valute, pentru ca, prin speculaţii financiare, să se acopere necesarul de lei pentru finanţarea creşterilor salariale adoptate şi promulgate de către preşedintele Klaus Iohannis.

„Pe data de 2 decembrie s-a înregistrat o cădere vertiginoasă a Leului românesc faţă de toate valutele. Euro a sărit la 4,4604 lei, față de cotația anterioară de 4,44, la cursul oficial al BNR, o devalorizare de 0,32%. Faţă de dolar devalorizarea este 0,37%, un curs de 4,2129 lei, față de 4,19 lei de vineri. În fine, francul elveţian a urcat de la 4,07 lei la valoarea de 4,1026 lei/franc.

Această cădere brutală este, în mod clar, primul pas spre îndeplinirea planului pus la cale de către premierul bruxellez Dacian Cioloş, preşedintele KJ şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Prin devalorizarea masivă a Leului, se urmăreşte ca, prin speculaţii financiare, să se adune banii necesari pentru creşterile salariale.

Creşteri pe care Cioloş le-a aprobat, iar KJ le-a promulgat, ca să acumuleze capital electoral pentru alegerile din 2016. Din păcate, doar pentru a salva obrazul lui KJ, Mugur Isărescu loveşte în românii cu datorii în valută, fie persoane fizice, fie mici întreprinzători. Aceştia din urmă, bazându-se pe mărfuri de import, nu vor avea încotro şi vor creşte preţurile, sau pur şi simplu nu vor mai avea bani pentru aprovizionare. Micii întreprinzători vor da faliment pe capete, dar ce mai contează economia romînească atunci când este vorba despre interesele lui KJ şi ale Bruxelles-ului?”, conchide Ion Stan.

No Comments

Comments for Ion Stan: „prăbuşirea monedei naţionale este o consecinţă directă a înţelegerilor premierului Dacian Cioloş cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu” are now closed.