Conferinţe adresate cadrelor medicale, cadrelor didactice şi publicului larg
14-15 Decembrie 2015, Arad
Comisia consultativă pe teme de cardiologie constituită cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad lansează o nouă campanie de informare medicală urmată de screening, „Inimă sănătoasă în corp sănătos”. Tematica este reprezentantă de deformările coloanei vertebrale.
În cadrul campaniei vor avea loc conferinţe de informare medicală după următorul calendar :
Luni, 14 decembrie şi marţi, 15 decembrie, între orele 14.00 şi 16.00, conferinţă pentru medici şi asistenţi cu specialităţile medicină şcolară, medicină de familie, pediatrie, chirurgie pediatrică, pentru kinetoterapeuţi, specialisti BFTR, profesori de sport.
Luni, 14 decembrie şi marti, 15 decembrie, între orele 17.00 si 18.30, conferinţă adresată publicului larg şi cadrelor didactice.
Lector va fi dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, competenţă în management sanitar, licenţiat în chimie-fizica şi psiho-sociologie, absolvent al Facultatii de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în sala „Vasile Goldiş” (etaj 2) din cadrul Consiliului Judeţean Arad, str. Corneliu Coposu, nr 22. Intrarea este liberă, pe baza confirmărilor la numărul de telefon0763.053.182 sau la adresa de mail bogdan.bostinaru@houston.ro.
No Comments
Comments for Deformările coloanei vertebrale la copii şi adolescenţi – o provocare actuală! are now closed.