Ioan Babau, primarul comunei Şofronea, califică drept o campanie media murdară cu caracter manipulativ încercarea preşedintelui PNL din localitate, Radu Ciobanu, de a-l discredita public pe baza unei înregistrări video, pusă în circulaţie pe internet.
„Ţin să precizez că acea filmare trunchiată a fost realizată cu un telefon mobil în timpul şedinţei de Consiliu local în data de 16 decembrie de către „contribuabilul” Radu Ciobanu, preşedintele PNL Şofronea. Nu este altceva decât o tentativă murdară de manipulare, având în vedere că asemenea gesturi nu îmi sunt proprii, din punct de vedere comportamental, iar cei care mă cunosc pot să certifice acest fapt. Mai mult decât atât, personajul la care făceam referire a schiţat acel gest mitocănesc în spaţiul public, la adresa mea şi a colaboratorilor mei, cu câteva zile înaintea acelei şedinţe de consiliu local. Menţionez că în situaţia respectivă nu am făcut altceva decât să reproduc pentru exemplificare gestul, înregistrarea video trunchiată şi scoasă din context fiind o manipulare ordinară orchestrată de Radu Ciobanu. Misiunea mea la primărie constă în a face administraţie în slujba cetăţenilor iar modul în care reprezentanţii PNL din localitate, în lipsa oricăror argumente de ordin politico-administrativ, înţeleg să facă politică, depăşeste orice imaginaţie şi cadrul normelor comportamentale civilizate de conduită”, spune Ioan Babău, primarul comunei Şofronea
No Comments
Comments for Ioan Băbău, primarul comunei Şofronea demontează tentativa murdară a reprezentanţilor PNL din localitate, de manipulare a opiniei publice are now closed.