Primarul Municipiului Arad, domnul Gheorghe Falcă a participat în această după-amiază la întâlnirea Comisiei de Dialog Social în cadrul căreia s-a discutat despre situația financiară a CET.
Primarul Aradului a făcut apel la cooperarea între municipalitate și forțele politice pentru continuarea demersurilor la nivel guvernamental în vederea deblocării fondurilor destinate centralei, întrucât municipalitatea și-a onorat permanent obligațiile financiare față de CET.
La încheierea reuniunii, domnul Gheorghe Falcă a declarat :
« În cadrul Comisiei de Dialog Social am fost alături de sindicatele de la CET, sindicate care în luna decembrie au fost împreună cu noi la Guvern pentru a rezolva problema blocajului financiar al CET provocat de acumularea datoriilor guvernamentale din anii 2013-2015. Responsabilii din Ministerul Dezvoltării au prezentat atunci soluțiile de rezolvare a situației, soluții care de altfel au fost aplicate în alte orașe. Aradul a fost însă eliminat din listă prin intervenții politice.
Astăzi am solicitat Prefectului să conducă o nouă delegație la Ministerul Dezvoltării, cu reprezentanții CET-ului și ai Primăriei, dar domnul Pribac a refuzat, susținând că arădenii trebuie să plătească din bugetul local datoriile guvernamentale. Această poziție confirmă că Prefectul face parte dintre cei care s-au opus ca Aradul să primească banii pentru CET de la Guvern. »
În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, Primarul a dat asigurări că arădenii nu vor rămâne fără energie termică.
Domnul Gheorghe Falcă a precizat că fondul de rezervă al municipalității are resurse, dar nu este normal și nici moral ca arădenii să plătească datoriile Guvernului către CET și sau pentru alte obiective: « Voi continua să mă bat pentru banii arădenilor. Aradul este printre primii la plata obligațiilor către bugetul central, trebuie ca Guvernul de la București să-și achite obligațiile față de arădeni. » a declarat Primarul Aradului.
No Comments
Comments for Primarul Aradului a făcut apel la cooperarea între municipalitate și forțele politice în ce privește CET Arad are now closed.