Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că parlamentarii PSD au demonstrat din nou că sunt foarte activi atunci când trebuie să facă scut împotriva justiției. Declarația liberalului vine în contextul în care parlamentarii au respins miercuri cererile DNA de reținere și arestare ale deputatului PSD Mădălin Voicu.
„Din păcate, parlamentarii PSD au demonstrat din nou că atunci când vine vorba despre a face scut împotriva Justiției sunt întotdeauna prezenți și prompți. Votul de ieri, cu privire la ridicarea imunității lui Mădălin Voicu și Nicolae Păun, ar fi trebuit să fie o simplă formalitate, având în vedere faptul că și parlamentarii PSD au declarat că vor acorda un aviz pozitiv. Între teorie și practică, însă, este cale lungă, iar PSD a demonstrat de-a lungul timpului că intențiile se pot schimba foarte ușor în ziua votului. Lucru care de altfel s-a și întâmplat. Oricine în această țară are dreptul să-și probeze și să-și demonstreze nevinovăția, dar nu folosind ca scut votul colegilor. Astăzi, poate mai pregnant ca altădată, PSD-ul și-a dezvăluit adevăratul contur politic. Prin decizia de a vota împotriva ridicării imunității lui Mădălin Voicu, parlamentarii PSD au demonstrat încă o dată că solicitările cetățenilor nu mai contează atunci când partidul trebuie să își apere interesul politic”, a declarat Iustin Cionca.
În același timp, prim-vicepreședintele PNL Arad nu a ezitat să-l taxeze pe șeful PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, pentru votul de miercuri.
„PSD ne-a demonstrat întotdeauna și ne demonstrează în continuare că duc o politică jucată la două capete. Una spun în fața oamenilor și alta fac în realitate. La fel și deputatul Dorel Căprar, care la Arad le vorbește cetățenilor despre moralitate, corectitudine și adevăr, iar în Parlament votează împotriva cererilor Justiției. Acest mod de a face politică nu-l va duce foarte departe pe domnul Căprar, nici pe colegii săi, pentru că oamenii își vor da seama că sunt înșelați de acești oameni. Cu siguranță cetățenii îi vor taxa pe aceștia când vor veni în fața lor să le ceară votul”, a declarat Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad.
No Comments
Comments for Iustin Cionca (PNL): „Căprar și colegii săi din PSD au făcut din nou scut împotriva Justiției” are now closed.