D`ale Războiului. Agonia lui Bismarck

scris de:prof Ioan Tuleu

În ziua de 27 mai 1940 în oceanul Atlantic a fost scufundat cel mai mare cuirasat german, Bismark. El se îndrepta spre un port de pe coasta franceză pentru a se pune la adăpost de flota engleză care îl urmărea. Fusese avariat în altă bătălie, rămânând cu cârma înțepenită. Dar a fost ajuns din urmă și bombardat din nou din aer și de pe crucișătoarele urmăritoare până când s-a scufundat, dar agonia sa a fost foarte lungă ceea ce rezultă din următoarea relatare:

„Când artificierul Wilhelm Generotszki a ajuns pe puntea principală, a văzut doi adjutanți Luftwaffe discutând cu calm despre dorința lor de a evita cu orice preț înecul. Și-au strâns mâinile, și-au scos pistoalele și și-au tras un glonț în tâmplă. Alături de el un subinginer a ținut să facă un mic comentariu: „Dacă găsesc o armă voi face același lucru”.

Puntea arăta ca un depozit de fier vechi. Din suprastructuri se prăbușeau tone de oțel contorsionat. Oamenii erau deseori prinși în capcane gigantice, cum s-a întâmplat cu servanții unei turele a artileriei secundare. Un proiectil blocase mecanismul ușii blindate, urletele lor se auzeau înafara turelei, dar orice încercare de a deschide ușa a fost zadarnică. Pe măsură ce pierderile de vieți omenești creșteau, doctorii și sanitarii au încercat din răsputeri să ajute răniții, dar bombardamentul limita mișcările și posibilitățile de a putea face cu adevărat ceva pentru ei. Au continuat să lucreze până când, la rândul lor au fost uciși. Medicul șef și adjunctul său au fost avansați post-mortem. Evacuarea răniților ar fi fost oricum imposibilă. Din bărci nu rămăseseră decât niște resturi. Oamenii se grăbeau să arunce în valuri plutele de salvare din cauciuc, dar majoritatea erau distruse înainte să atingă apa.

Caporalul Herzog, ajuns pe puntea pupa, a încercat să umfle o barcă de salvare, dar o ploaie de schije a transformat-o în franjuri. Un fragment metalic l-a lovit în piciorul drept în timp ce se adăpostea în spatele turelei Dora. Acolo a văzut o altă plută, cu ajutorul câtorva camarazi a umflat-o și apoi au reușit să o arunce în apă. A avut norocul să se poată agăța de ea imediat ce a sărit și el în valuri. Alți doi camarazi au reușit deasemenea să se urce pe plută, ceilalți îndepărtându-se cu fiecare val, sub privirile deznădăjduite ale camarazilor”.