Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, împreună cu dr. Mirandolina Prişcă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, au făcut o „radiografie” a sistemului sanitar public arădean.
„De când am preluat Spitalul Judeţean, în şase ani, am investit permanent în reabilitarea imobilelor, în modernizarea secţiilor, în dotarea cu aparatură. Sistemul sanitar este, însă, deficitar şi trebuie să investim în continuare. De aceea, căutăm soluţii pentru a atrage fonduri, deoarece doar din resurse proprii este greu să aducem tot Spitalul la un nivel modern, cu un act medical superior. De aceea, nu ne axăm doar pe fondurile proprii, ci căutăm şi alte soluţii”, a declarat Adrian Ţolea.
Astfel, în 20 ianuarie, Consiliul Judeţean a înaintat o adresă Ministerului Sănătăţii prin care solicită fonduri atât pentru începerea construirii Secţiei de Infecţioase, cât şi pentru dotarea Spitalului cu aparatură. „Am solicitat în jur de 40 de milioane de lei pentru Spitalul Judeţean. Cea mai importantă solicitare este cea privind construirea unui pavilion pentru secţia de infecţioase, adulţi şi copii, unde avem realizată toată documentaţia necesară. Dar avem speranţe să primim fonduri şi pentru achiziţionarea de aparatură, în special un RMN, dar şi un Computer Tomograf, un mamograf, iar lista e deschisă. Am observat o deschidere a actualei guvernări tehnocrate pentru investiţii şi mă bucur că, în sfârşit, Spitalul Judeţean Arad poate beneficia de fonduri guvernamentale”, a mai declarat Adrian Ţolea.
No Comments
Comments for Adrian Țolea: „Am solicitat 40 de milioane de lei de la Guvern, pentru Spital” are now closed.