UTA s-a impus azi la Reșița, scor 1-0 (1-0), în faţa uneia dintre “cenuşăresele” ligii secunde, Metalul. Partida din Valea Domanului a fost la discreția arădenilor, care au plătit însă tribute numeroaselor ratări pe care şi le-au trecut în cont.
Elevii lui Roli Nagy au deschis repede scorul, în minutul 9, atunci când Curtuiuș a șutat din careu în blocajul portarului Lucic, mingea s-a lovit de Elhad și a intrat în poartă. Arădenii se puteau desprinde în minutul 14, dar portarul reșițean a scos din vinclu mingea expediată de la 25 de metri de Chindriș, sau în minutul 30, când Hlistei a șutat cu sete de la 18 metri, mingea întâlnind bara. UTA a atacat cu toate liniile până la pauză, dar tabela a rămas neschimbată.
Acelaşi Curtuiuș a trecut din nou pe lângă gol (min.52), când a reluat cu capul din marginea careului mic, Lucic respingând miraculous. Scăpaţi din nou cu faţă curată, tinerii jucători ai Reșiței au prins curaj și au închis bine culoarele spre poartă. Chiar şi în aceste condiţii, în ultima jumătate de oră același Curtuiuș şi-a mai trecut în cont alte trei ocazii importante, dar a greșit de puțin ținta sau a fost blocat de îngerul păzitor al gazdelor, Lucic. Scor final 1-0 și UTA urcă două locuri în clasament, revenind din nou pe podium. Alb-roşii au garantate încă trei puncte etapa viitoare, cu FC Bihor, ceea ce îi apropie în mare măsură de primul obiectiv, calificarea în play-off.
Roland Nagy i-a folosit în meciul de la Reşiţa pe: Miron – Polgar, Botiș, Gligor, Burlă – Strătilă (69 Costin), Chindriș, Tănase (46 C. Rus), Hlistei – Man (80 Jorza), Curtuiuș.
No Comments
Comments for UTA, victorioasă în Valea Domanului, urcă din nou pe podium are now closed.