Consilierul judeţean Marius Sulincean atrăgea atenţia, încă din 2013 , asupra implementării proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide (SMIDS) la nivelul întregului judeţ.În acelaşi timp PSD Arad a solicitat o analiză serioasă a activităţii ADI, asociaţie responsabila pentru implementarea si administrarea acestui proiect.
„Reamintesc faptul că în 2010, Consiliul Judeţean Arad a solicitat şi primit fonduri europene prin programul POS Mediu în vederea implementării proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide (SMIDS) la nivelul întregului judeţ.Din suma totală, 80 % din investiţie era suportată din co-finanţarea europeană, în timp ce 18 % era acoperită de bugetul de stat şi 2 % din bugetul local. PSD Arad şi-a exprimat pe parcurs rezervele faţă de modul în care se derulează acest proiect, atât din punct de vedere procedural cât şi datorită nerespectării termenelor intermediare de implementare.Menţionez faptul că s-a semnat un contract în valoare de 500.000 Euro între conducerea Consiliului Judeţean Arad, reprezentată prin Asociaţia de dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor (ADI) şi o firmă de consultanţă din zona privată.Firma în cauză se obliga contractual să întocmească caietele de sarcini pentru desemnarea operatorilor care urmau să realizeze colectarea deşeurilor la nivel de judeţ.Nu este lipsit de importanţă să specific că proiectul prevede ca până la 30 iunie 2016 să fie finalizate licitaţiile, altfel finanţarea europeană se pierde.Ori firma respectivă de consultanţă numai în grafic nu este din punct de vedere al livrării caietelor de sarcini.Aşadar ,din nou lipsă de interes şi mai ales suspiciuni privind utilizarea fondurilor publice, fie că este vorba despre bani europeni, de la Guvern sau de la nivelul judeţului.Sper că măcar în ceasul al doisprezecelea ne va răspunde şi Conducerea CJA la câteva întrebări esenţiale legate de derularea proiectului” , afirmă consilierul judeţean Marius Sulincean
No Comments
Comments for Marius Sulincean : „Sper că măcar în ceasul al doisprezecelea ne va răspunde şi Conducerea CJA la câteva întrebări esenţiale legate de derularea proiectului de gestionare a deşeurilor” are now closed.