Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean, Primăria Arad și Arhiepiscopia Aradului, în perioada 18-21.05.2016, cea de-a XXVI-a ediție a Zilelor Academice Arădene, manifestare științifică internațională, care constituie pentru comunitatea academică a Universității un omagiu adus tuturor celor care au contribuit, prin fapte şi realizări, la dezvoltarea prestigiului UVVG, la nivel național și internațional.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat, în cadrul conferinței de presă, care a avut loc, în data de 19.05.2016, în Sala de Conferințe din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiș”, unde au participat prorectorii, decanii facultăților și reprezentații delegațiilor străine din cele 8 țări participante (Germania, Italia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria), la Zilele Academice Arădene că, în urmă cu 26 de ani, atunci când s-a înființat Universitatea, în primele zile ale lunii mai, prima acțiune a Universității a fost instituirea Zilelor Academice Arădene. „În această perioadă, de 26 de ani, am avut realizări științifice deosebite, prin Institutul de Științe ale Vieţii, care are multe noutăți în ceea ce privește temele de cercetare și aparatură de ultimă generație și implicarea în multe proiecte pe care le derulăm în cadrul Universității, dintre care 50% sunt internaționale, cu parteneri externi. La ora actuală, Universitatea noastră este cunoscută și apreciată atât pe plan național, cât și internaţional și, de aceea, mulțumesc tuturor invitaților, membrilor comunităţii academice, care s-au implicat în cercetarea științifică și contribuie prin aportul lor la evoluția Universității noastre spre Europa”.
Ștefan Hell, laureatul premiului Nobel pentru Chimie, va vizita UVVG
Președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean a subliniat faptul că, în data de 26 mai, UVVG va primi „o vizită deosebit de importantă a profesorului Ștefan Hell, directorul Institutului de Chimie Biofizică Max Planck, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, așa cum a făcut-o și în 2012, prilej cu care i-a acordat, cea mai înaltă distincție de Doctor Honoris Causa. Afirmam atunci, prin Laudatio, pe care l-am prezentat, că nu peste mult timp profesorul Ștefan Hell va deveni un laureat al Premiului Nobel. Domnia sa va susţine, în Aula Magna Universitaria, o prelegere despre „Secretele unei cariere ştiinţifice de succes”. Ne pregătim pentru vizita profesorului Ștefan Hell, unde îi vom prezenta Institutul de Științe ale Vieții și cum am transpus programul de cooperare cu Institutul de Chimie Biofizică Max Planck din Germania, ocazie cu care îi vom acorda și Placheta de Aur a Universității”, a subliniat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Zilele Academice Arădene, prilej de afimare în cercetarea științifică
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a precizat: „Zilele Academice Arădene constituie un prilej de afirmare a crezului nostru în cercetarea științifică prin înființarea, începând cu etapa următoare, a unor noi Centre de cercetare. În urma vizitei fostului ministru al Sănătății, Centrul de Screening Mamar, va deveni un centru la nivel național, alături de partenerii noștrii din Ungaria. Împreună cu autorităţile locale, noi fiind o Universitate comunitară, avem un proiect pentru înfiinţarea unui Centru de Cercetare al Cancerului și a unui Centru de Terapii Oncologice, cu un partener din străinătate, propunere care a fost îmbrățișată de autoritățile locale, și cele centrale. Studiile de meristemoterapie realizate de Facultatea de Farmacie ne-au dus la organizarea a două simpozioane, în care am pus bazele unui nou proiect de utilizare a substanțelor și principiilor active din meristeme și din anumite componente ale plantelor, fiind coordonați de prof. Fernando Pitera din Milano, unul dintre cei mai reprezentativi medici care aplică cu succes de mulți ani cercetările în acest domeniu”.
Lucrările științifice – un bilanț pozitiv
Un bilanț pozitiv al Zilelor Academice Arădene aflate la cea de-a XXVI-a ediție este participarea cu cercetări științifice a 476 de cadre didactice din 7 țări, care au elaborat 233 lucrări științifice, în 11 secțiuni. „Orice Universitate care se respectă organizează și sesiuni ale studenţilor, într-un învățământ centrat pe student, însă nu numai învăţământul trebuie să fie centrat pe student, ci și cercetarea științifică, care este principiul nostru. Astfel studenții, masteranzii și doctoranzii noștri participă cu 170 de lucrări științifice. În acest contest, Fundația Academică de Medicină și Biologie Celulară şi Moleculară, fondată de academicianul Laurențiu Popescu, a aprobat, zilele trecute, acordarea sumei de 25.000 de euro pentru specializarea unor studenți ai Universității noastre la Universitatea Louvain din Belgia, cu care avem o foarte bună colaborare, pentru o perioadă de 2 luni, în vacanța de vară a acestui an. Împreună cu editura Wiley, a doua editură recunoscută mondial, vom dezvolta cercetarea ştiinţifică pentru revista Jurnalul de Medicină de Biologie Celulară şi Moleculară, care jumătate aparţine fundației și jumătate editurii”, a subliniat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Au fost amintite și preconferințele organizate cu ocazia Zilelor Academice Arădene organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, precum conferința „Prezent și perspective în cercetare și educație în domeniul silviculturii”, susținută de excelentul profesor Bastian Kaiser, rectorul al Universității de Științe Aplicate din Rottenburg și conferința „Între clasic și modern în Medicina Dentară”, prezidată de profesorul Alexandru Bucur, unde au participat toți decanii de medicină stomatologică din România. „Este un semn al cooperării științifice pe care Universitatea noastră îl are cu facultățile de stomatologie din întreaga Românie. Milităm să avem la Arad un nou spital clinic pentru pregătirea studenților, iar cercetările pe care le vom prezenta au rolul de a pregăti opinia publică și de a ne mobiliza în sensul de a căuta cercetători”, a subliniat președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean.
Vicepreședintele Academiei Române, Bogdan Simionescu, onorează Zilele Academice Arădene
„Un invitat de seamă al ediției din acest an a Zilelor Academice Arădene este vicepreședintele Academiei Române, academicianul Bogdan Simionescu, care va susţine o conferință științifică cu tema Bionanoconjugate de dimensiuni subcelulare pentru aplicații biomedicale. „Suntem onorați de prezența d-lui. academician, care îl va reprezenta pe președintele Academiei, care este Doctor Honoris Causa al Universității noastre, urmând ca și domnului academician Bogdan Simionescu să i se acorde această înaltă distincție”, a subliniat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
No Comments
Comments for Zilele Academice Arădene, ediția XXVI-a, în organizarea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad are now closed.