Miercuri, 3 aprilie 2013, a început prima ediție a Târgului Regional de Inovare “Innomatch” organizat la Expo Arad Internațional. Târgul este organizat de ADR Vest în parteneriat cu Asociaţia Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic, Agenţia de Inovare Szeged, Institutul Fraunhofer IPA (Institutul pentru Producție în Inginerie și Automatizare IPA din Stuttgart) și cele două clustere ale Regiunii Vest – clusterul regional Automotivest și clusterul regional Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor.
Dintre participanţii la conferinţă îi amintim pe domnul Sorin MAXIM – Director general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, domnul Mikel LANDABASO – Șeful Unității – Coordonare tematică și inovare din cadrul Directoratului Regio, Comisia Europeană, domnul Gheorghe FALCĂ – Primarul Municipiului Arad, domnul Péter MARóTI – Directorul Agenției pentru Inovare a Marii Câmpii de Sud-Est a Ungariei, domnul Dr. Günter HÖRCHER – Responsabil pentru Strategii și Relații Europene, Fraunhofer IPA, domnul Adrian ŢOLEA – Vice-Președinte al Consiliului Județean Arad, domnul Ioan RUS – Vice-Preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara şi domnul Marian VASILE – Vice-Preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
În spațiul expozițional al târgului sunt prezenţi 47 de expozanţi din zona transfrontalieră România-Ungaria cu peste 80 de produse de inovare. Astfel, participanții la eveniment au posibilitatea să vadă inovații ale diferitelor organizații prezente, precum și inovații ale unor organizații de cercetare importante din Uniunea Europeană. De asemenea, în spațiul expozițional vor avea loc “spectacole” cu exemple de bună practică susținute de expozanţii din cadrul Târgului Regional de Inovare “Innomatch”.
Zona de conferință este dedicată celor care s-au înscris să participe la conferința din cadrul târgului precum și la unul dintre cele șase paneluri tematice organizate în cadrul acesteia. La conferință se vor discuta teme precum dezvoltarea regională, specializarea inteligentă, tehnologia informației și comunicațiilor, domeniul automotive, finanțarea inovării și proprietatea intelectuală, clusterele (asocierile de organizații), energiile regenerabile și eficiența energetică (conferința va cuprinde atât întâlniri în cadrul unor sesiuni plenare, cât și paneluri tematice).
Târgul Regional de Inovare “Innomatch” promovează produsele inovative din Regiunea Vest și facilitează schimbul de informații și stabilirea de colaborări sau parteneriate între mediul de afaceri – interesat de produse inovative, organizațiile de cercetare – cu rol de realizator și furnizor de produse inovative – și instituții ce finanțează astfel de produse. Aceste colaborări sunt benefice dezvoltării Regiunii Vest și dezvoltării avantajului ei competitiv și contribuie la specializarea inteligentă a regiunii (specializarea inteligentă este o abordare strategică a dezvoltării economice, bazată pe cercetare și inovare) astfel încât dezvoltarea să fie una sustenabilă și care să atragă cât mai mulți investitori și fonduri nerambursabile.
Prin intermediul acestei conferințe se va facilita realizarea de schimburi de informații între participanți și reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, organizaţii de cercetare, precum și alți actori cheie din domeniul inovării. De asemenea, participanții vor putea identifica potențiali colaboratori, competențe noi și soluții inovative cu potențial semnificativ de finanțare.
Târgul Regional de Inovare “Innomatch” se organizează în cadrul proiectului “InnoBoost – Creşterea cooperării şi a competitivităţii bazate pe inovare a firmelor din regiunea transfrontalieră”, proiect derulat de către Acosiația Tehimpuls–Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic – al cărei membru fondator este ADR Vest - în parteneriat cu Agenția pentru Inovare Regională Szeged și care a primit finanţare în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013.
Proiectul “InnoBoost – Creşterea cooperării şi a competitivităţii bazate pe inovare a firmelor din regiunea transfrontalieră” vizează identificarea şi promovarea de produse/servicii/soluţii inovatoare în vederea creşterii competitivităţii şi vizibilităţii firmelor din regiunea transfrontalieră, dezvoltarea de instrumente de match-making şi promovarea de bune practice pentru facilitarea cooperării dintre firmele din regiunea transfrontalieră și sprijinirea îmbunătăţirii performanţei firmelor din regiunea transfrontalieră. Informații suplimentare despre proiect se găsesc pe pagina web a acestuia www.innoboost.tehimpuls.ro.
No Comments
Comments for A început prima ediție a Târgului Regional de Inovare “Innomatch” la Expo Arad Internațional. are now closed.