PSD Arad a demonstrat că este aproape de locuitorii municipiului şi judeţului şi este partenerul ce dezvoltă proiecte şi politici publice orientate spre cetăţean. Fie că este vorba despre infrastructură, educaţie, sănătate sau asistenţa socială abordarea rămâne una realistă şi mai ales de substanţă.
„Am pornit la drum alături de o echipă minunată, animaţi de idealuri comune şi am plasat în centrul activităţii noastre interesele şi nevoile comunităţilor din acest judeţ. Le mulţumesc în primul rând colegilor mei dar şi acelor oameni care au crezut şi cred în noi, în dorinţa sinceră de a conferi adâncime pe linie administrativă unei viziuni comune.Ne-am întemeiat lupta pentru o administraţie corectă, onestă şi transparentă pe o foarte bună cunoaştere a realităţilor din regiune, venind cu soluţii adaptate la specificul fiecărei localităţi.Pot să vă garantez că ne vom şi ţine de cuvânt şi vom lupta în continuare pentru impunerea şi implementarea proiectelor elaborate pentru cetăţeni. Drumurile judeţene, interesele producătorilor agricoli independenţi, conturarea unui concept fezabil de agroturism în zonele care se pretează, reprezintă priorităţi şi obligaţii morale pentru întreaga echipă de consilieri judeţeni ai PSD Arad. Mă bucur că locuitorii foarte multor oraşe şi comune au înţeles mesajul nostru şi au decis să ne încredinţeze destinele administrative ale comunităţilor locale, optând în acelaşi timp pentru un colectiv puternic şi reponsabil la judeţ. Ne onorează şi ne obligă acest orizont de aşteptare ridicat al populaţiei din regiune care a avut suficient de suferit din cauza lipsei de transparenţă, viziune şi răspundere a dreptei care a permis existenţa şi perpetuarea unor poli de subdezvoltare la nivelul judeţului Arad. Vom continua să demonstrăm că spiritul social-democrat modern poate fi motorul dezvoltării pe linia reformei, a performanţei administrative şi a respectului faţă de cetăţeni şi banii publici”, a declarat deputatul Dorel Căprar, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Arad
No Comments
Comments for Dorel Căprar: „PSD Arad rămâne consecvent angajamentelor asumate față de cetăţeni” are now closed.