Prelegere, “Vrăjitoria în pictura occidentală”

Tânărul istoric de artă, Alexandru Gligor, și-a pigmentat ultima sa  prelegere de la bibliotecă, ”VRĂJITORIA ÎN PICTURA OCCIDENTALĂ”, așa cum era de așteptat, cu tablouri reprezentative ale culturii mondiale.

Acesta a făcut diferența între vrăjitorie și magie, a vorbit despre  preferința ”vânătorilor de vrăjitoare” pentru identificarea vrăjitoriei cu femeia, insistând asupra metodelor empirice de verificare a puterilor malefice ale acuzatelor, despre inconsistența și superficialitatea judecării lor, despre neputința inculpatelor de-a se apăra, cazurile fiind anteclasate.

Alexandru Gligor a parcurs istoria reprezentării picturale a vrăjitoarei, oprindu-se asupra ritualurilor de inițiere  și a reprezentării vrăjitorului în conștiința comună și artistică.

”Vrăjitoare în credința populară era o femeie cu puteri magice, ce putea realiza vindecări miraculoase, sau poate aduce nenorociri, după perioada de creștinizare fiind considerată ca fiind în legătură de alianță cu demonii lui Lucifer”. (sursa: WIKIPEDIA)

Din anii 1520 isteria vrăjitoarelor făcea ravagii în toată Europa. La mijlocul secolului, catolicii și protestanții au ars sute de vrăjitoare. Inchiziția, protestanți, episcopi, prinți, principi s-au întrecut, în timp, în executarea ”ereticilor”.

Biserica catolică își justifica intervențiile împotriva unor persoane socotite vrăjitoare, printr-un pasaj din Vechiul Testament (”Cartea lui Moise”) care spunea: “Nu lăsa să trăiască vrăjitoarea sau femeia ghicitoare.

“Malleus maleficarum” (Lovituri împotriva vrăjitoarelor), care până anul 1520 s-a publicat de 13 ori, este cartea care timp de trei secole, a rămas manualul urmăririi, torturării și judecării vrăjitoarelor.

La noi, în Transilvania,  instituționalizarea proceselor de vrăjitorie s-a făcut sub domnia principelui Mihai Apafi I, cazurile și acuzele de vrăjitorie fiind izolate.