Consilierul local municipal Adrian Barbeș (PNL), a declarat luni, în cadrul unei conferință de presă, că liberalii vor rezolvarea problemei Canalului Mureșel în cel mai scurt timp. Acesta spune că o soluție pentru rezolvarea acestei probleme ar fi ca Guvernul să cedeze Primăriei Municipiului Arad administrarea Canalului Mureșel, iar autoritățile locale să se poată ocupa de rezolvarea acestei probleme. În acest sens, Barbeș spune că liberalii se vor alătura inițiativei lansate de niște cetățeni din caritierele Confecții, Pârneava și Cadaș, inițiativă ce constă în strângerea de semnături de la cetățenii din zonă pentru susținerea acestui demers.
„În anul 2012 a existat o soluție pentru rezolvarea problemei Canalului Mureșel. La acel moment au fost strânse câteva mii de semnături de la cetățenii care își doresc rezolvarea acestei probleme. A existat un proiect de intubare a acestui canal, dar odată cu instalarea Guvernului Ponta problema a fost lăsată de izbeliște, la fel ca multe alte proiecte din Municipiul și Județul Arad, iar finanțarea nu a mai venit. Principalul impediment în rezolvarea acestei probleme este faptul că acest canal este în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), instituție aflată în subordinea Guvernului. În acest sens, în cazul în care ANIF nu dorește sau nu poate să rezolve această problemă, solicităm Guvernului cedarea administrării Canalului Mureșel către Primăria Municipiului Arad. Există deja o inițiativă a cetățenilor din cartierele Confecții, Pârneava și Cadaș, o inițiativă prin care se solicită rezolvarea acestei probleme. Ne alăturăm astfel acestui demers și vom sprijini inclusiv acțiunea de strângere de semnături. Atât Organizația de Tineret a PNL Arad, cât și anumite ONG-uri, și-au exprimat deja dorința de a se alătura acestui demers. Sperăm ca această problemă să poată fi rezolvată într-un timp cât mai scurt”, a declarat consilierul municipal Adrian Barbeș.
No Comments
Comments for Consilierii municipali PNL cer Guvernului cedarea administrării Canalului Mureșel către Primăria Arad are now closed.