Finalizat încă din toamna anului trecut, cu un cost de aproape 28 de milioane de lei, pasajul peste calea ferată de la Curtici nu a fost inaugurat din motive de proastă execuție. Acesta a fost construit în toamna anului 2015 peste liniile de cale ferată aflate pe coridorul IV Pan European, în cadrul proiectului de modernizare a căii ferate Curtici-Arad-Simeria, la intrarea în ţară dinspre vestul Europei. Marți în prezența mai marilor Regionalei CFR Timișoara, a parlamentarilor PNL Arad (Eusebiu Pistru, Ion Șcheau, Traian Igaș), a primarului orașului Curtici, Bogdan Ban, a vicepreședintelui CJ Arad, Sergiu Bâlcea și a directorului CAI Curtici, Dimitrie Muscă s-a făcut un test de trecere a vehiculelor peste acest pasaj, inclusiv a celor de mare tonaj. Concluzia a fost că pasajul din Curtici este proiectat și construit prost pentru că intrările sunt prea înguste, spațiul de viraj fiind foarte mic.
“SNCFR a cerut Primăriei Oraşului Curtici o probă ca să vedem dacă se poate circula în condiţii optime pe pasaj. Primăria oraşului Curtici, încă de acum două luni, de când eram viceprimar cu atribuţii de primar, am propus realizarea unui audit pentru siguranţa circulaţiei. Nu pot să preiau un pasaj şi să îmi asum accidente sau pierderi de vieţi omeneşti. Acest audit are o bază legală, din 2015 este şi obligatoriu, din câte am înţeles. Nu am primit nici măcar un răspus. Eu cred că nu am procedat greşit cerând acest audit. Aţi văzut acum ce se întâmplă când două TIR-uri se intersectează la coborârea de pe pasaj cu drumul judeţean. Avem firme care susţin bugetul oraşului Curtici. Primăria Curtici nu se opune unui asemenea proiect, suntem conştienţi cât a costat acest proiect, dar eu, ca primar, nu pot să-mi asum ceea ce s-a făcut aici”, a declarat Bogdan Ban, primarul orașului Curtici
Prezent la acest test, fostul ministru secretar de stat la vremea când a început punerea în practică a acestui proiect de modernizare a acestei căi ferate, deputatul PNL Eusebiu Pistru a venit cu o soluție
“Problema se va rezolva doar cu bandă de accelerare şi deaccelerare, pentru a se putea încadra corect. Ştiu că în condiţiile în care se desfăşoară traficul toată lumea e nemulţumită, dar acest proiect de reabilitare a tronsonului de cale ferată IV Pan European, care a fost în valoare de 280 de milioane de euro, închiderea acestui proiect stă în acest pasaj. Trebuie să facem tot posibiliul pentru a găsi soluţii pentru a fluidiza circulaţia şi să finalizăm acest proiect deoarece există riscul să pierdem banii care s-au alocat acestui proiect”, a declarat deputatul PNL Eusebiu Pistru
Primarul oraşului Curtici, Bogdan Ban, se opune clar să semneze avizul acestui pasaj și nu renunță la ideea unui audit realizat de către Autoritatea Rutieră Română, care să certifice faptul că pasajul prezintă siguranţă în circulaţie.
Pasajul de la Curtici este ultimul punct al acestui mare proiect, iar dacă acest pasaj nu va fi avizat favvorabil, România ar putea pierde finanțarea de la Uniunea Europeană în valoare de 280 de milioane de euro.
Există o serie de întrebări legate de acest proiect de la Curtici, construit pe vremea primarului Aaniței, dar vom reveni asupra acestora într-un alt material.
No Comments
Comments for Pasajul peste calea ferată de la Curtici un subiect delicat. Testul a ieșit negativ are now closed.