Ionel Ciupe este tranşant: “ALDE nu va colabora, nici la nivel central nici la nivel local, cu un PNL condus de Gorghiu şi Blaga”.

Written by florin coita. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on iulie 21, 2016 with No Comments

ciupe

Ionel Ciupe, preşedintele ALDE Arad, a precizat azi, într-o conferinţă de presă, poziţia ALDE legată de o eventuală colaborare cu PNL, atât pe plan naţional cât şi pe plan local.

„Am văzut că doamna Alina Gorghiu a declarat că nu exclude o colaborare cu ALDE însă dialogul este exclus atât timp cât actualul PNL este condus de cei doi co-preşedinţi, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, care ştim cu toţii de unde vin. Blaga provine din fostul FSN, iar Alina Gorghiu este omul preşedintelui Iohannis. Cei doi încurajează abuzurile împotriva cetăţenilor, sub pretextul aşa zisei lupte împotriva corupţiei, care nu urmăreşte decât eliminarea adversarilor politici, ca în anii 50. Ştiu că în politică nu e bine să spui niciodată, dar la ora actuală noi nu putem colabora cu PNL, nici la nivel central, nici la nivel local” a declarat Ionel Ciupe.

Liderul ALDE Arad a criticat din nou prestaţia guvernului Cioloş, oferind ca exemplu declaraţiile premierului şi ale miniştrilor justiţiei şi muncii, Raluca Prună respective  Dragoş Pâslaru.

„Premierul Cioloş declară, afectat, că în spitale corupţia ucide, dar el şi cu ministrul Prună fac strategii triumfaliste, planuri cincinale, care nu rezolvă nimic, în loc să fi constituit urgent o celulă de criză, care să ia măsuri punctuale pentru rezolvarea problemelor din spitale. Ce încredere poţi să ai într-o aşa zisă strategie care îşi propune ca până în 2020 să reducă la jumătate corupţia, în loc să-şi asume, punctual, eradicarea corupţiei din sectoarele vitale? Ce încredere să ai într-un premier, care,  preocupat mai mult de imagine, merge să adune gunoaie în Delta Văcăreşti, în loc să umble prin spitale, să vadă cum stau suferinzii ore în şir, înghesuiţi în săli de aşteptare arhipline fără aer condiţionat?. Asta în timp ce Dragoş Pâslaru declară cu seninătate că este conştient că în orfelinatele din România există trafic de copii” a mai precizat Ionel Ciupe.

No Comments

Comments for Ionel Ciupe este tranşant: “ALDE nu va colabora, nici la nivel central nici la nivel local, cu un PNL condus de Gorghiu şi Blaga”. are now closed.