Consilierul municipal independent Marin Lupaș participă într-o manieră constructivă în dezbaterea dezvoltată în ultimul timp în jurul pistelor de biciclete din Arad, căutând să clarifice situația acestora. „Nu cred că cineva din Arad contestă nevoia unor piste pentru bicicliști. Însă acestea trebuie să fie funcționale, nu doar desenate pe o hartă undeva. În felul în care se prezintă la acest moment, pistele de biciclete dau numai bătăi de cap, atât bicicliștilor cât și șoferilor deopotrivă. S-ar putea chiar să pună în pericol siguranța tuturor participanților la trafic. Poate că în ideea de a remedia situația haotică a și fost întocmit acel Regulament ce a stârnit deazaprobarea arădenilor. Despre acest document sunt doar semne de întrebare. Avem totuși un Cod Rutier în vigoare care vizează circulația pe piste de biciclete, mă îndoiesc că juriștii din Primărie nu cunosc că Legea prevalează în fața unei hotărâri luate la nivel local”, declară Lupaș.
Investigație pentru siguranța participanților la trafic
„Discuțiile stârnite arată însă că arădenii sunt interesați de pistele de biciclete. Iar pentru că opiniile bicicliștilor spun că aceste piste nu oferă siguranță, am inițiat în această dimineață o investigație pe lângă organele abilitate pentru a clarifica situația, fiind asistat în tot demersul de către avocatul Adrian Rista. Vrem să vedem în primul rând dacă s-au respectat normele legale pentru a oferi siguranță bicicliștilor. Sunt însă mai multe neclarități tehnice pe care dorim să le abordăm. Se pare că nici nu s-a făcut recepția lucrărilor, deși au trecut mai bine de 7 luni de la data încheierii proiectului de amenajare a pistelor! Consider că atunci când vine vorba de siguranța arădenilor nu trebuie lăsat loc de confuzii. Lucrurile trebuie făcute corect, altfel vom fi cheltuit bani degeaba, iar în loc să-i atragă pe arădeni spre mersul pe bicicletă, pistele îi vor îndepărta”, a concluzionat consilierul independent Marin Lupaș.
No Comments
Comments for Marin Lupaș: „Aradul are nevoie de piste de biciclete funcționale” are now closed.