La conferința de presă de astăzi, susținută la arena „Motorul” din Aradul Nou, căpitanul Alin Gligor a prezentat în numele echipei punctul de vedere al roș-albilor referitor la toate discuțiile create în ultimele zile în jurul echipei:
”Acceptăm, în continuare, critica presei legată de evoluțiile noastre sportive, dar nu acceptăm dezinformări tendențioase, care pot pune în pericol tot ce am realizat în noul proiect al UTA-ei, noi – echipa, staff-ul și numărul mare de suporteri. La UTA sunt condiții bune de performanță pentru liga a doua: suntem singura echipă cu două stagii de pregătire externe, deplasările lungi se fac cu avionul, iar în ceea ce privește partea financiară, suntem în grafic vizavi de înțelegerea pe care o avem cu conducerea. Avem nevoie de liniște pentru a realiza performanțe asemănătoare celor din anii precedenți” a susținut Alin Gligor
Ciprian Rus a fost lăsat să plece
Primele zile ale săptămânii au adus despărțirea de atacantul Ciprian Rus. Cu mențiunea că despărțirea s-a produs de comun acord, directorul general Codru Grădinariu a explicat situația:
”Fiecare jucător are un ciclu la o echipă, ciclu care se încheie la un moment dat. Cipri Rus ne-a contactat și ne-a comunicat că își dorește să joace în altă parte. Sigur că am fost surprinși puțin, dar considerăm că, pentru tot ce a făcut la echipa noastră, merită această șansă fără să avem pretenții financiare. Îi mulțumim pentru toată activitatea depusă la UTA, îi dorim mult succes în continuare!” a declarat Codru Grădinariu
Alexandru Manea rămâne la UTA!
Se vehicula tot mai mult că Alexandru Manea se va despărți de UTA, după ce apărătorul nu s-a antrenat alături de colegii săi. Manea a lămurit astăzi toate aspectele legate de situația lui: ”Nu plec nicăieri, am un contract cu UTA și îl respect. Nu m-am antrenat ieri, având acordul staff-ului medical și al staff-ului tehnic, din cauza unor probleme la spate. Nici în Italia nu am făcut două zile pregătire din același motiv, de jumătate de an joc așa. Cu tratament, o duc așa și sper să se rezolve”- a declarat fundașul UTA-ei
No Comments
Comments for La UTA nu sunt probleme are now closed.