Biserica ortodoxă din Şiştarovăţ şi-a sărbătorit ieri hramul, prilej cu care a avut loc şi lansarea monografiei localităţii, avându-l ca autor pe istoricul Stelean Ioan Boia, fiu al comunei care a dat mari personalităţi ale vieţii publice româneşti, cum ar fi Ioan Suciu sau Sever Bocu. O lucrare realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad, prin intermediul Centrului Cultural Judeţean Arad.
„Mărturia timpurilor încearcă să redea generaţiilor prezente şi viitoare, prin această lucrare, trecutul strămoşilor noştri,precum şi succesiunea celor mai importante evenimente care au marcat localitatea şi ne-au dăruit Şiştarovăţul de astăzi.
Comuna Şiştarovăţ, loc binecuvântat de Dumnezeu printr-un cadru natural plin de farmec, a fost dintotdeauna o aşezare în care generaţii trecute şi prezente, indiferent de religie şi etnie, au adus cu ele frumuseţea sufletului şi a credinţei în Dumnezeu…” au fost cuvintele rostite de părintele Ioan Dohangie, care l-a citat pe pimarul localităţii, Dorel Marinel Jurjescu.
„Noi cei prezenţi aici vom trece, cei care vor veni după noi vor trece şi ei, dar această carte va rămâne… Ea face legătura între trecut şi viitor, o legătură nu doar prin cuvinte ci şi o legătură de suflet… Mă bucur că Şiştarovăţul are o monografie, şi mă bucur că această monografie este scrisă de un fiu al satului, un respectat istoric, un profesionist desăvârşit, Stelean Ioan Boia” a spus profesorul Ioan Tuleu, într-o scurtă prezentare a volumului.
„Mereu m-am întrebat cum de o comună mică, cum e Şiştarovăţul, a reuşit să dea asemenea personalităţi, adevărate repere ale românismului. Apoi am găsit răspunsul. E vorba de valorile morale, de modul în care au fost crescuţi şi educaţi cei de aici. În familie, la şcoală şi la biserică… Această monografie redă aceste lucruri, fiind în acelaşi timp, prin modul în care a fost realizată, un adevărat model în domeniu. Am acasă peste 40 de monografii ale localităţilor arădene, dar o consider pe aceasta ca fiind cea mai bună. Iar acest lucru nu mă miră, cunoscându-l bine pe Stelian Boia. Un pasionat de ceea ce face, un perfecţionist, un om atât de dedicat muncii sale… „ a mărturisit profesorul Doru Bogdan, referindu-se la autorul monografiei.
Aprecieri la adresa lucrării a făcut şi Petru Gherman, fost primar al oraşului Lipova, actualmente director al publicaţiei lunare „Curierul de Valea Mureşului”.
„Este prima abordare monografică a trecututlui şi prezentului comunei Şiştarovăţ şi a satelor aparţinătoare, o modestă contribuţie pe care o aduc în memoria strămoşilor, moşilor şi părinţilor mei, a oamenilor minunaţi ai acestei frumoase aşezări bănăţene. Cartea este în acelaşi timp un omagiu adus comunei natale, unde îşi dorm somnul de veci înaintaşii noştri şi unde am văzut lumina zilei noi cei ce ne considerăm a fi vrednicii lor urmaşi şi fii buni ai acestui sfânt pământ… Dedic această contribuţie monografică consătenilor mei, şi nu în ultimul rând, părinţilor şi fiicelor mele, cu preţuirea şi dragostea pe care le-o port ca până acum şi de acum înainte” a mărturisit Stelean Ioan Boia, adresându-se celor prezenţi.
Trebuie precizat că evenimentul a beneficiat de prezenţa autorităţilor locale, a celor judeţene, prin vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, a primarilor comunelor din zonă, alături de numeroşi locuitori ai Şiştarovăţului şi satelor aparţinătoare: Cuvejdia, Labaşinţ şi Varniţa.
No Comments
Comments for Şiştarovăţul are o monografie de excepţie are now closed.