Duminică, 14 august a.c., în jurul orei 18.20, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, pe timpul executării serviciului de ordine publică, a depistat în zona localității Vladimirescu, o persoană care pescuia pe un mal al râului Mureș, prin metoda ”greblare”, cu ajutorul unor unelte interzise deținerii sau folosirii de către persoane neautorizate.
Jandarmii l-au identificat pe făptuitor în persoana lui Mihai C, de 45 ani, cu domiciliul în municipiul Arad. Asupra acestuia a fost găsit un băț de pescuit prevăzut cu cârlige ”triplu” și plumb și un cârlig metalic tip ”gafă”.
Având în vedere că „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare” constituie infracțiune, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Uneltele folosite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.
No Comments
Comments for Depistat la pescuit, cu unelte interzise are now closed.