Gheorghe Falcă: Victor Ponta şi modelul francez: căsătorii gay în locul unei economii macho

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on aprilie 13, 2013 with No Comments

Domnul Remus Cernea, fost consilier de stat al premierului Victor Ponta şi deputat al USL, îşi urmează în aceste zile agenda previzibilă şi, după ce a propus sistarea finanţării de la buget a cultelor, demarează iniţiativa legalizării parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex. O iniţiativă, o recunoaşte chiar domnia-sa, care trebuie să preceadă legalizarea, în scurt timp, a căsătoriilor homosexuale.

Desigur, un deputat USL-ist şi-ar fi putut găsi o utilitate mai aplicată: de la depăşirea bâlbelor privind timbrul de mediu, la o poziţie clară în privinţa exploatarea gazelor de şist, exploatare susţinută azi fără rezerve şi fără scrupule ecologiste de guvernul Ponta.

Iniţiativele recente ale lui Remus Cernea respectă însă logica pervertită a celor mai multe guvernări de stânga, dusă la rang de artă de guvernul Ponta. Astfel, demersul legalizării parteneriatelor gay a fost comunicat de domnul deputat USL Cernea în aceeaşi zi în care, în Franţa, Senatul condus de stanga vota legea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Or, o ştim încă din 2012, din timpul campaniei electorale franceze, Victor Ponta este un mare admirator al actualului preşedinte François Hollande, căruia pare să-i urmeze modelul de stângism extrem şi inadecvare la priorităţile reale.

Ca şi François Hollande, Victor Ponta îşi doreşte supraimpozitarea veniturilor mari şi, chiar dacă prin interpuşi precum deputatul USL Remus Cernea, susţine un proces legislativ în direcţia legalizării căsătoriilor gay. Iar paralelismul între premiul român şi preşedintele francez nu se opreşte aici, amândoi înregistrând, în ceea ce priveşte situaţia economică şi socială, eşec după eşec. Sau, citându-l pe profesorul Alexandru Călinescu, ” Cînd vorbeşte atît de entuziast despre actualul guvern de la Paris, Victor Ponta se preface că nu ştie o serie de lucruri esenţiale. Exceptînd căsătoria între homosexuali, celelalte puncte din programul socialist rămîn pure deziderate.” În România, ca şi în Franţa, conduse de socialişti, economia rezistă cu greu presiunii unor măsuri incoerente şi politicianiste, ambele guverne dovedindu-se neputincioase în faţa presiunii sociale produse de închiderea unor mari întreprinderi.

În ciuda acestui şir de ratări şi incoerenţe, suntem convinşi că, pentru a ocupa agenda publică cu probleme care escamotează situaţia economică, guvernarea USL va urma parcursul anunţat de iniţiativa deputatului Remus Cernea. Pentru că relativizarea şi chiar atacarea valorilor care stau la baza familiei tradiţionale fac parte din fibra ideologică a stângii peste tot în lume. Istoricul legalizării căsătoriilor homosexuale ne edifică pe deplin în acest sens.

Ca şi în iniţiativa fostului consilier a lui Victor Ponta, în toate ţările care au legalizat căsătoriile gay a fost mai întâi certificat parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex. A urmat de cel de al doilea: legalizarea căsătoriilor şi a adopţiilor de către cuplurile gay. Iar acest lucru s-a întâmplat de fiecare dată când într-o ţară europeană – dar şi în Canada, Argentina sau Uruguay – un partid de stânga a ajuns să formeze o majoritate confortabilă - uneori, ca şi în cazul României guvernate de USL. Edificatoare în acest conflict al valorilor sunt cazurile Olandei şi, din nou, Franţei. Olanda a fost prima ţară din lume care a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi a făcut-o, în 2001, într-un moment în care, pentru prima dată după al doilea război mondial, creştin-democraţii nu făceau parte din coaliţia la guvernare. Olanda e campioană în acest domeniu, tot ieri – 12 aprilie, simultan cu domnul Remus Cernea, un fost membru al Parlamentului din Haga, lider al mişcării gay, susţinea că “următorul pas e căsătoria în grup”.

Dar faptul că această logică a exagerării urmează un tipar prestabilit este clar în cazul Franţei, unde startul acestui asalt asupra familiei tradiţionale a fost dat de un primar membru al Partidului Verde. Aşadar un activist omolog domnului Remus Cernea, care a avut răbdarea să aştepte, din 2004, un preşedinte şi un guvern de stânga, pentru a-şi vedea puse în practică ideile revoluţionare.

Devine, în acest context, din ce în ce mai clar faptul că, şi în România, confruntarea politică trebuie să recupereze argumentul moral: de la disputa privind legalizarea căsătoriilor homosexuale – susţinută de un deputat USL şi fost consilier al premierului Victor Ponta, la banalizarea avortului – susţinută de un membru al guvernului Ponta, Rovana Plumb, doamna cu portofoliu eco. Doar o poziţionare fermă în apărarea acelor valori creştine care au fundamentat democraţia occidentală va pune în adevărata lumină ideologia stângii: un monument de ipocrizie şi inadecvare ambalat în hârtia sclipitoare a drepturilor omului.

 Gheorghe Falcă, Primar al Aradului

 

No Comments

Comments for Gheorghe Falcă: Victor Ponta şi modelul francez: căsătorii gay în locul unei economii macho are now closed.