Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, organizează cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului itinerant „Sărbătoarea vinului în Podgoria Miniş-Măderat”, eveniment ce se va desfăşura în perioada 4-25 septembrie, în localităţile Ghioroc, Şiria, Pâncota, Păuliş şi Covăsânţ. Cu acest prilej vor avea loc manifestări culturale, degustări de vinuri şi prezentări de produse tradiţionale, spectacole folclorice susţinute de formaţii de dansuri şi solişti din Podgorie dar și de artiști cunoscuți la nivel național.
Festivalul va fi deschis duminică, 4 septembrie, la orele 15,30, de comuna Ghioroc, iar duminică, 11 septembrie, la ora 16,00, „intră” în festival Şiria. Pâncota va găzdui „Sărbătoarea vinului în Podgoria Miniş-Măderat” vineri, 16 septembrie, de la ora 17,00, iar duminică, 18 septembrie, la ora 15,00, vor începe manifestările la Păuliş. Festivalul se va încheia la Covăsînţ duminică, 25 septembrie.
Program 4 septembrie, Ghioroc:
-
15.30 Deschiderea Ediției a VIII-a a Sărbătorii Vinului în Podgoria Miniș-Măderat ~Ghioroc 2016 ~ – Sfințirea recoltei de struguri, decernarea titlului de cetațean de onoare Dr. Mihailovici, decernarea a 3 Diplome de Aur cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la căsătorie, discursuri.
- 15.45 Ansamblul de dansuri “Junii Podgoriei din Ghioroc” condus de Marius Ureche
- 16.00 Ansamblul de dansuri “Șiriana” din Șiria condus de Popa Garofita
- 16.20 Ansamblul de dansuri “Pastratorii Traditiei din Covasinţ” coordonat de Raţiu Marian şi Preot Blaj Octavian
- 16.40 Ansamblul de dansuri “Armonia Mureseană Sâmbateni ” condus de instructor Rașca Radu, Director, Cata Mihaela
- 17.00 Ansamblul “Doina Muresului” condus de Viorel Nistor
- 17.20 Premierea sportivilor Clubului Sportiv Podgoria Ghioroc – Secția Judo
- 17.35 Solista de muzică populară Maria-Mădălina Motorca
- 17.45 Grupul vocal “Florile Podgoriei din Ghioroc” cu solistele Dariana Stoica, Maria Costache si Paula Morar, condus de Tomoiagă Bianca
- 18.05 Corul comunei Ghioroc”Gheorghe Dima”
- 18.20 Formația Armonia cu interpreta Luciana Giurgiu
- 19.20 Mile Povan cu formația
- 20.20 Ansamblul de dansuri ”Junii Podgoriei din Ghioroc” condus de Marius Ureche
- 20.35 Interpreta Danilă Lorena
- 20.40 Trupa Brethless cu interpreta Cuc Melania
- 21.00 Orchestra Daniels Brothers Band feat. Madalina Boroneanț
- 21.45 Andreea D
- 22.30 Connect-R
-
23.30 Foc de artificii
No Comments
Comments for Ghioroc dă startul Sărbătorii Vinului în Podgorie are now closed.