Ambrozia trebuie stârpită !!!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on septembrie 13, 2016 with No Comments

ambrozia1

Au început „să curgă” amenzile pentru cei care nu iau măsuri pentru îndepărtarea ambroziei. Poliția Locală Arad anunță instituțiile publice, agenții economici și persoanele fizice care folosesc, și /sau administrează, domeniul public/privat al Statului / : Ambrozia trebuie stârpită!

Ținând cont de pericolul pe care ambrozia îl reprezintă din punct de vedere al potențialului său alergen, Poliția Locală atrage atenția instituțiilor publice, agenților economici și persoanelor fizice asupra necesității imediate de stopare a creșterii acesteia pe domeniul public. Potrivit articolului 7, pct.3, lit.b, din completarea Anexei HCLM nr.162/2006, privind gospodărirea municipiului persoanele fizice, agenții economici sau instituțiile publice care dețin sau folosesc terenuri pe domeniul public trebuie să procedeze la : „îndepărtarea buruienilor care cresc pe lângă borduri, garduri, stâlpi, împrejmuiri ș.a. și, în mod special, a celor cu potențial alergen, Ambrosia Artemisiifolia- iarba pârloagelor, de pe terenurile și spațiile verzi pe care le dețin sau folosesc, prin erbicidare, scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire”. Poliția Locală Arad atrage atenția persoanelor fizice, agenților economici și instituțiilor publice vizate că amenzile pe care riscă să le plătească toți cei care încalcă aceste prevederi sunt cuprinse între 500 și 1000 de lei. Persoanele care doresc să formuleze sesizări legate de prezența ambroziei pe raza municipiului o pot face pe adresa de e-mail: sau la numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale Arad : 0257-939.

No Comments

Comments for Ambrozia trebuie stârpită !!! are now closed.