Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad se întreabă când a dat dovadă primarul Gheorghe Falcă de mai mult amatorism şi incompetenţă, în 2009 când a propus divizarea CET-ului în două societăţi sau acum când face eforturi pentru fuziunea lor şi revenirea la situaţia de acum 7 ani.
“PSD Arad a atras în mod repetat atenţia asupra modului greşit în care administraţia Falcă a gestionat problemele celor două CET-uri arădene şi a cerut constant ca primarul să vină cu o strategie menită să salveze situaţia şi să reducă costul foarte mare plătit de arădeni pentru Gicalorie.În 2009, prin hotărâre de Consiliu Local, la cererea lui Gheorghe Falcă, CET-ul s-a divizat în două societăţi, CET Arad şi CET Hidrocarburi.La vremea respectivă acesta încerca să justifice manevra, vorbind chipurile despre modernizarea reţelei de distribuţie şi investiţii în sistemul de termoficare.În realitate, din cauza lipsei de viziune şi incompetenţei edilului, datoriile s-au acumulat progresiv iar cetăţenii au fost pe punctul de a rămâne fără apă caldă şi căldură în plină iarnă.CET Arad are datorii de aproximativ 100 de milioane de lei, iar CET Hidrocarburi se apropie şi ea de această sumă. Lipsa investiţiilor, incapacitatea de a atrage fonduri europene suficiente pentru retehnologizare şi parazitarea conducerii CET-urilor cu personaje din zona clientelei de partid a PNL au fost cauzele acumulării unor datorii uriaşe, care au condus la dezastrul de astăzi. Parlamentarii PSD de Arad, senatorul Mihai Fifor şi deputatul Dorel Căprar au depus eforturi de a găsi soluţii la problema CET prin medierea, în decembrie 2015, a dialogului între administraţia locală şi Guvern. După răspunsul oficial primit de la Anca Dragu, ministrul finanțelor publice de la acea vreme și Sirma Caraman, secretar de stat în MDRAP, Gheorghe Falcă a continuat să servească basme arădenilor vorbind aberații la televiziunea de casă, despre fantezii gen “ajutor de stat pentru CET cu derogare”.De fapt, i s-a pus în vedere clar, pe cale oficială, că atâta timp cât încheie anul cu un excedent bugetar de peste 166 de milioane de lei, Guvernul nu are cum să aloce alți bani, în niciun caz sub formă de ajutor de stat.Acelaşi primar a tăcut ulterior culpabil în faţa cetăţenilor, evitând să explice cum Aradul a pierdut din vina sa 12,5 milioane de euro, parte de cofinanţare pentru Programul Naţional de Investiţii (PNI), fiind vorba despre un plan care putea reduce preţul Gigacaloriei, concret de la 31,7 euro la 16 euro.Din cauza blocării şi nefinalizării investiţiei, proiect asumat de altfel de către Primăria Arad şi Consiliul Local Municipal în 2012, ministrul economiei a anunţat, în data de 26 ianuarie 2016, CET Arad că arădenii au pierdut cofinanţarea şi totodată o şansă uriaşă de a diminua semnificativ preţul căldurii şi apei calde.
Acum, Gheorghe Falcă încearcă să ne convingă că soluţia salvatoare ar constitui-o reunificarea celor 2 CET-uri, adică exact mişcarea inversă faţă de 2009, când plătea din banii noştri 300.000 Euro pentru un studiu de fezabilitate menit să justifice manevra de separare în două societăţi.Ne întrebăm în mod legitim când a judecat strâmb primarul, când a propus divizarea CET-ului, în 2009, sau acum, când propune revenirea la situaţia anterioară.Cât despre viziune şi strategii pe termen mediu sau lung, ne-a convins definitiv că acestea lipsesc cu desăvârşire”, afirmă consilierul local municipal Adrian Todor
Biroul de presă al PSD Arad
No Comments
Comments for Adrian Todor : Gheorghe Falcă oferă din nou întreaga măsură a incompetenţei sale în problema CET are now closed.