În perioada 22-23 septembrie 2016, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad organizează Târgul ONG-urilor. Evenimentul va reuni un număr de 25 de ONG-uri, care îşi vor prezenta activitatea în pavilioanele special amenajate. „În fiecare an la acest eveniment sunt prezente persoane de toate vârstele care beneficiază de informații cu privire la activitatea societății civile arădene, participă la programe artistice și au posibilitatea de a interacționa unii cu alții într-un cadru special amenajat, în aer liber”, a declarat Oana Pârvulescu, director general al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară.
Pe durata celor două zile se vor derula programe artistice susţinute de elevii Liceului de Artă Sabin Drăgoi, Palatul copiilor, Complexul Curcubeu, formații de dansuri populare românești, Cercul cultural Banat-Ja, corul Centrului de zi pentru vârstnici Micălaca, corul Casei de ajutor reciproc a pensionarilor – CARP Arad. Vor avea loc și demonstraţii de prim-ajutor susţinute de Societatea Naţională de Cruce Roşie – filiala Arad, tombole şi alte surprize din partea ONG-urilor. La eveniment participă peste 250 de persoane în fiecare zi, elevi ai diferitelor şcoli şi licee din municipiu, beneficiari direcţi ai ONG-urilor prezente, membrii centrelor de zi pentru vârstnici şi ai CARP Arad, voluntari şi vizitatori.
No Comments
Comments for DDAC Arad organizează „Târgul ONG-urilor” are now closed.