Sudori arădeni au ratat ocazia de a participa la Olimpiada Sudorilor, organizată la Essen, în Germania, unde premiul pentru locul I este un autoturism Audi în valoare de 27.000 de euro. Aceştia s-au clasat pe locurile II şi III la faza naţională care a avut loc zilele trecute, la Bucureşti. Din Arad au participat doi sudori: Florin Ţugui, din partea firmei Auto Grup PM SRL, şi Gabriel Bozgău, din partea firmei Group Crişan SRL. Aceştia au fost asistaţi de preşedintele Asociaţiei de Sudură, prof. dr. inginer Francisc Tusz, şi de Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român.
„La categoria migmag, Florin Ţugui s-a clasat pe locul 2 iar la categoria wig Gabriel Bozgau s-a clasat pe locul 3. Rezultatele obţinute de sudorii arădeni nu permit participarea la concursul din Germania, locul 1 fiind ocupat de sudorii din Bistriţa”, a declarat Ioan Marin Crişan.
No Comments
Comments for Sudorii arădeni au ratat Audi-ul pus în joc la Olimpiada Sudorilor are now closed.