PNL: “PSD Arad ne recomandă să tăcem, să nu deranjăm!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on februarie 08, 2017 with No Comments

sigla-pnl-nou

Aroganța pesediștilor arădeni atinge cote inimaginabile. Sfidarea lor merge până acolo încât ne recomandă, într-un comunicat de presă, nici mai mult, nici mai puțin, să nu le ținem noi lor lecții despre justiție. La justiție PSD se pricepe, pesemne, cel mai bine, doar a fost în stare să schimbe într-o noapte legea, să își scape corupții de pușcărie!  

În loc să se simtă vinovați pentru abuzul lui Dragnea-Grindeanu și compania, în loc să se dezică de felul cum au încercat, hoțește, să își albească marii corupți, în loc să le fie rușine și să aibă decența să tacă, cei de la PSD Arad le arată arădenilor obrazul și își permit să țină lecții de morală. Ar avea pretenția să nu spună nimeni nimic despre Ordonanța Rușinii, să le permitem să schimbe legile după cum le convine lor, ca să își trimită pușcăriabilii în Guvern?! Asta nu se va întâmpla, oricât de mult i-ar deranja pe pesediști că arădenii continuă să manifesteze în stradă, ca sute de mii de alți români, pentru respectarea legii!

PSD demonstrează, prin comunicatele sale, că nu îi pasă de oamenii care le pretind pesediștilor să aibă onoare și să fie corecți. Ne recomandă să tăcem, să nu îi deranjăm! Pesediștii demonstrează, astfel, că nu au învățat nimic din lecția pe care le-o dă strada, rămân la fel de aroganți și sfidători!

No Comments

Comments for PNL: “PSD Arad ne recomandă să tăcem, să nu deranjăm!” are now closed.