Consiliul Judeţean Arad, prin Direcţia Comunicare şi Strategii, lucrează la elaborarea strategiilor sectoriale ale judeţului. Pentru o abordare complexă şi coerentă, în ceea ce priveşte elaborarea acestor documente, conducerea Consiliul Judeţean Arad a solicitat o consultare inclusiv cu mediul de afaceri, respectiv companiile multinaţionale şi investitorii străini.
„Mediul de afaceri în general şi companiile mari, internaţionale, în special, reprezintă un partener important al administraţiei alături de companiile româneşti. Într-un climat naţional în care contribuţia companiilor multinaţionale şi a marilor investitori români la evoluţia ţării noastre este contestată chiar de voci din Guvern, este datoria noastră, a celor din conducerea administraţiei judeţene, să îi asigurăm pe partenerii noştri de întreaga apreciere şi susţinere. Le aşteptăm cu interes observaţiile şi sugestiile, felul în care domniile lor văd dezvoltarea şi promovarea Aradului, direcţiile pe care le consideră că ar trebui să dezvoltăm” a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeeţan Arad.
În acest sens, conducerea Consiliului Judeţean Arad a propus o serie de întrevederi, în cursul lunilor martie-aprilie, cu reprezentanţii companiilor pentru a identifica toate aspectele comune care vizează o colaborare durabilă.
No Comments
Comments for Consiliul Judeţean Arad cooptează companiile multinaţionale şi investitorii străini în Strategia de Dezvoltare a Aradului are now closed.