Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Parlamentului României să respingă cele două amendamente la actul normativ prin care s-a stabilit cadrul legal de acordare a gratuității la transportul feroviar pentru studenți și să renunțe la prevederea ca doar studenții până la vârsta de 35 de ani beneficiază de gratuitate la transportul feroviar. Studenții cer Senatului României să nu accepte niciun amendament care își propune să restrângă dreptul studenților de a călători gratuit cu mijloacele de transport feroviar, se arată într-un comunicat al alianței.
„În data de 6 ianuarie 2017, Guvernul României a emis Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normativ, publicată în Monitorul Oficial nr. 16 din 6 ianuarie 2017, ce prevedea acordarea gratuității la transportul feroviar, clasa a II-a, pentru toți studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate. După aprobarea Hotărârii de Guvern nr. 42 din 31 ianuarie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, începând cu data de 1 februarie 2017 studenții înmatriculați în instituții de învățământ superior acreditate, de stat sau private, înmatriculați la forme de învățământ cu frecvență, de la toate cele trei cicluri (licență, master, doctorat), indiferent de forma de finanțare a studiilor, indiferent de vârsta acestora, indiferent de naționalitatea acestora, pot circula gratuit cu toate tipurile de trenuri, clasa a II-a, pentru un număr nelimitat de călătorii, indiferent de distanțele sau rutele călătoriilor, inclusiv pe perioada vacanțelor, cu toți operatorii de transport feroviar”, explică organizația.
„Această măsură se regăsește la capitolul Tineret din Planul de Guvernare 2017-2020 al guvernului condus de Sorin Mihai Grindeanu, iar Guvernului României, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, prin comunicatele emise și prin deciziile luate, și-au asumat public că studenții beneficiază de transport gratuit pe calea ferată indiferent de vârstă și indiferent de distanță sau de rute. De asemenea, unul dintre principalele obiective finanțate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2017, menționat într-un comunicat de presă emis de Guvernul României, se regăsea în bugetul Ministerului Transporturilor, și anume „asigurarea gratuității transportului CFR pentru studenți”, fără a fi precizată vreo restricție”, se mai arată în comunicat.
„În contextul actual, considerăm că cele două amendamente avizate de comisiile Senatului României sunt total nefundamentate și inoportune, fiind adoptate contrar spirtului în care Guvernul României a legiferat, respectiv contrar Planului de Guvernare 2017-2020 propus de aceeași coaliție politică ce deține majoritatea și în Parlamentul României. Introducerea din motive economice a amendamentului privind limitarea călătoriilor pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ la care studiază este unul invalid, întrucât până la momentul adoptării Legii bugetului de stat pentru anul 2017, atât de către comisie, cât și de Parlamentul României, nu a fost depus niciun amendament cu privire la această măsură, respectiv nu a fost sesizată nicio dificultate în implementarea respectivei măsuri”.
„De asemenea, perioada de timp în care tinerii, dar nu numai, sunt înmatriculați într-o instituție de învățământ superior reprezintă una în care aceștia se dezvoltă personal într-o mare măsură, cunoștințele dobândite, precum și experiența de viață din acești ani fiind extrem de importante și relevante pentru parcursul profesional ulterior, astfel că sprijinirea mobilității studenților este esențială în acest sens. Nu în ultimul rând, în perioada studenției, în cadrul tuturor ciclurilor de studii, studenţii au ocazia să ia parte la diferite manifestări artistice, culturale, sportive sau științifice, desfășurate în diverse colțuri ale țării, principalul impediment în calea participării acestora la respectivele evenimente fiind de ordin financiar. Această problemă a dispărut în cele mai multe cazuri prin introducerea transportului feroviar gratuit pentru studenți, indiferent de rută, costurile de deplasare fiind eliminate, iar acest status trebuie menținut, nu îngreunat iarăși.
Amendamentul prin care se introduce limitarea la 35 de ani a vârstei până la care studenții pot beneficia de gratuitate la transportul feroviar nu se justifică, întrucât în Legea Educației Naționale nr. 1/2011, este specificat clar că „toți studenţii beneficiază de egalitate de tratament din partea instituției de învăţământ superior; orice discriminare directă sau indirectă față de student este interzisă”, chiar dacă această prevedere nu implică în mod direct universitățile.
Gradul de implicare a populației din România cu vârste peste 35 de ani în învățământul superior este de câteva ori mai mică decât în țările din Uniunea Europeană, astfel că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a sprijini și aceste categorii de persoane să absolve studii superioare. Dacă respectivul amendament va fi adoptat de Parlamentul României, peste 42,68% din populația României, care are și în aceste condiții o rată extrem de mică de participare la învățământul terțiar, nu va fi încurajată de această măsură să parcurgă un ciclu de învățământ superior.
Beneficiile aduse societății de o populație majoritară ce a finalizat studiile universitare sunt incontestabile, astfel că statul român trebuie să ia măsuri prin care să stimuleze cât mai mult această categorie, nu să impună bariere. S-ar dezvoltă, astfel, sectoare economice ce presupun calificări superioare, ar crește baza de impozitare, sistemul medical ar fi mai puțin solicitat, iar cetățenii ar fi mai implicați în tot ce presupune viață civică, fiind și mult mai informați.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Parlamentului României să adopte OUG nr. 2/2017 în forma inițială emisă de Guvernul României, fără a restricționa în vreun fel drepturilor câștigate de studenți, statul român fiind responsabil de creșterea numărului de participanți la învățământul superior, în special a celor din categorii socio-economice defavorizate sau subreprezentate în prezent în sistem, asumându-și o serie de obligații în acest sens. De asemenea, solicităm coaliției PSD-ALDE să își respecte angajamentele luate prin Planul de Guvernare 2017-2020 atât prin acțiunile Guvernului României, cât și prin acțiunile deputaților și senatorilor respectivelor partide.
„Studenții din România beneficiază în prezent de gratuitate la transportul feroviar, fără nicio restricție, iar acest lucru nu se va schimba prea curând. Procesul legislativ este unul lung și imprevizibil, iar ANOSR va face toate demersurile posibile pentru ca niciun amendament care restrânge acest drept al studenților să fie adoptat. Este puțin ciudat cum coaliția de guvernare și-a asumat și a acordat acest drept studenților, iar apoi senatori din partea aceleiași coaliții, nici o lună mai târziu, votează pentru limitarea aceluiași drept. Sperăm să fie vorba doar de acțiuni individuale, și că promisiunile asumate de partidele politice în fața studenților vor fi respectate atât de Parlamentul României, cât și de Guvernul României”, a declarat Vlad Cherecheș, președinte ANOSR
No Comments
Comments for Studenții cer Parlamentului să nu renunțe la gratuitățile pe CFR are now closed.