Matei Prallea – Blaga are 16 ani şi este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta Arad. De 7 ani este şi elev al Şcolii Populare de Artă, la clasa de actorie, unde profesoară este mama sa, actriţa Oltea Blaga. “La început, am rugat-o pe mama să mă ia la cursuri pentru a petrece în acest fel cu ea cât mai mult timp, pentru ca uşor, uşor să-mi dau seama că zilele pe care le aşteptam cu cea mai mare bucurie erau acelea în care în orarul meu la activităţile extra şcolare era trecut teatru” – spune Matei.
I-a plăcut întotdeauna să se joace şi să descopere viaţa prin joacă, făcând asta cu mama sa deseori. “Era şi este şi acum felul nostru de a comunica, de a fi apropiaţi şi de a înfrunta lucrurile mai puţin plăcute; dar să faci asta într-un cadru organizat, să (re)înveţi să (te) joci alături de alţi oameni fascinaţi de aceaşi descoperire e minunat şi uluitor”.
A îndrăgit pianul, tobele, a cochetat cu dansul dar locul unde se regăseşte cel mai bine şi unde a făcut cele mai importante descoperiri este clasa de actorie. Îi place istoria, dar iubeşte în aceaşi măsură poezia, îl fascinează psihologia şi îi place să cunoască şi să studieze oamenii, adoră să înoate şi să meargă pe bicicletă. De asemenea, îi place şahul şi se recreează adesea pictând.
În ceea ce priveşte spectacolele şi rolurile de până acum, tânărul mărturiseşte că a avut norocul să aibă parteneri extraordinari alături de care a jucat pe scena Şcolii Populare de Arte şi nu numai. “Pe lângă multe spectacole de poezii sau improvizaţie am avut şansa să jucăm în piese aparţinând unor autorii importanţi: Moliere – Tartuffe, Goldoni – Gâlcevile din Chiogia, Caragiale – O noapte furtunoasă, Vişniec – Omul care vorbeşte singur, Slavici – Fata de birău, Cehov – Cântec de sirenă, Antoine de Saint-Exupéry – Micul prinţ”.
Talentul său nu a rămas neremarcat, de-a lungul anilor fiind recompensat cu multe premii. De la Festivalul Miraje din Cluj a adus în Arad trofeul festivalului împreună cu Trupa HAR (numele trupei clasei de actorie condusă de Oltea Blaga), la Festivalul Live Musse Art a câştigat locul I cu aceaşi trupă, la Festivalul Copil în Europa de la Timişoara a câstigat menţiune pentru interpretare masculină la secţiunea liceeni iar la Festivalul Theatru Mundi a fost ales cel mai bun actor.
Întrebat ce îşi doreşte în anii următori, Matei spune “viitorul e plin de posibilităţi minunate şi îmi place încă să visez. Nu m-am hotărât ce voi face şi îmi place să cred că mai am timp… Oricum, ceva frumos se va întâmpla… de asta sunt sigur!”
No Comments
Comments for Matei Prallea – Blaga: “Viitorul e plin de posibilităţi minunate şi îmi place încă să visez” are now closed.