„Universitatea din Pavia, atrage prin Clinicile Universitare, în fiecare an, peste 3 milioane de pacienţi” – interviu cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad
*Protocol de Cercetare ştiinţifică pentru Clinicile Universitare şi program ERASMUS, încheiate între Universitatea Degli Studi din Pavia (Italia) şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”
– D-le. Preşedinte, aţi efectuat, recent, o vizită academică la Universitatea din Pavia. Care au fost scopurile acestei vizite?
– O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a efectuat, în zilele trecute, o vizită academică, pe durata a cinci zile, la Universitatea Degli Studi din Pavia, unde am avut şi un însoţitor italian, pe domnul dr. Galasso Gennaro, absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii noastre. Vizita noastră a urmărit două obiective: primul a fost acela de a ne întâlni cu conducerea Universităţii şi am reuşit acest lucru, prin întâlnirea pe care am avut-o cu rectorul Fabio Rugge, cu d-na. prorector Poggiolini, care coordonează masteratul şi programul Erasmus. După întâlnirea amicală avută, am stabilit un protocol de colaborare a programului Erasmus, atât pentru studenţi, cât şi pentru cadrele didactice. Este o noutate ca aceste cadre didactice să participe în număr mare la programul Erasmus, de obicei acesta fiind frecventat de studenţii de la Medicină şi Farmacie. A doua etapă a întâlnirii noastre academice a fost concentrată asupra masteratelor în limba engleză, de mare actualitate, care ne vor da posibilitatea să lucrăm în cotutelă – o prevedere expresă a Procesului de la Bologna – pe baza internaţionalizării învăţământului, aşa cum s-a dezbătut şi în Conferinţa Naţională a Rectorilor desfăşurată la Bucureşti.
– Ce ne puteţi spune despre Universitatea din Pavia?
– Ştiam că este o Universitate veche, înfiinţată cu 650 de ani în urmă, mai exact în anul 1361. Este printre cele mai vechi Universităţi din lume şi face parte din Grupul Coimbra, având o tradiţie medicală deosebită, reliefată în cadrul Muzeului de medicină. Am vizitat cu multă plăcere Universitatea Pavia care se întinde pe o suprafaţă foarte mare, cu intrări şi ieşiri existente din perioada fondării ei, dar care are şi un campus universitar modern. Noi, am ajuns, într-o zi a porţilor deschise, cu multă animaţie, cu viitori studenţi şi părinţi, care vizitau această unitate de învăţământ superior iar, zilele următoare au fost dedicate vizitării clinicilor universitare. Pavia este un oraş care se află la 35 km de Milano şi are o populaţie şi o întindere cam la jumătate din cât are Aradul, dar este un oraş academic, prin excelenţă. Universitatea este cea care dă viaţă oraşului, deoarece 30.000 de locuitori lucrează în „Oraşul Clinicilor Universitare”, care are în componenţă peste 120 de clădiri, cu un circuit intern foarte bine stabilit, totul fiind informatizat, iar majoritatea operaţiilor, în secţiile clinice, se realizează cu ajutorul roboţilor. Universitatea din Pavia, atrage prin Clinicile Universitare, în fiecare an, peste 3 milioane de pacienţi”, unde lucrează peste 3.500 de medici şi peste 10.000 de infirmiere. Vă dau aceste cifre pentru a vedea extensia clinicilor şi importanţa lor pentru viaţa oraşului. Pavia este vizitat de pacienţi din întreaga Italie, începând cu Milano şi Torino şi terminând cu Catania şi Palermo, dar, în acelaşi timp are şi un statut internaţional existând pacienţi din SUA, Mexic şi alte ţări. Totul este informatizat, începând cu primirea pacienţilor, efectuarea analizelor şi până la actul medical propriu-zis. Există condiţii speciale de protecţie împotriva agenţilor patogeni, prin utilizarea obligatorie a unor costume de la intrare, pe care le-am purtat şi noi. Condiţiile de igienă sunt duse până la paroxism – sau cel puţin aşa ni s-a părut nouă – dar acestea fac ca spitalul să fie renumit, fără a avea boli nosocomiale. Personal, am rămas impresionat de discuţiile avute cu cadrele didactice ale acestor clinici, aflând că, obligatoriu o dată la 3 ani, fac stagii de perfecţionare în străinătate: Japonia, Franţa, SUA şi alte ţări, care au un statut medical deosebit. Viaţa lor profesională începe dimineaţa la ora 9,00 şi se încheie seara, sau noaptea.
– Care este atmosfera în „Oraşul Clinicilor Universitare”, aşa cum l-aţi denumit, din punct de vedere social, uman, ştiinţific?
– În aceste clinici, care constituie un oraş aparte, se găsesc toate cele necesare pacienţilor. Fiecare clinică este dotată cu restaurant, cu puncte alimentare, cu puncte de informare medicală, pe scurt este o atmosferă extraordinară. Am vizitat şi institutele de cercetare şi o secţie nouă, cea de anticoagulante a sângelui care analizează cele mai noi probleme, una dintre ele fiind cea legată de limfă. Cercetătorii clinicilor Universităţii Pavia sunt de părere că lichidul limfatic are un rol deosebit de important în declanşarea unor boli, alături de sânge. În întreaga lume, cercetările pe limfă sunt foarte puţine, iar aceste clinici au descoperit rolul limfei în procesul de infecţie, precum şi modul de abordare şi tratare al acestor boli. Se fac cercetări deosebite asupra lichidului dur meningeal din sistemul nervos, existând o preocupare continuă pentru rezolvarea problemelor cauzate de acesta la foarte mulţi pacienţi. Vreau să subliniez că nu se poate face tratament medical într-o clinică fără cercetare ştiinţifică. Dacă, de exemplu, se intră într-o operaţie pe cord deschis, fişa bolnavului trece mai întâi pe la Institutul de Cercetări, care îşi spune punctul de vedere cu privire la starea pacientului, a stării inimii şi vaselor de sânge. Delegaţia noastră a putut fi martora din exterior, printr-un geam de protecţie, a unui transfer de rinichi efectuat cu ajutorul unui robot. Profesorul se consulta la fiecare mişcare cu un colaborator aflat în SUA, căzând de acord asupra fazelor acestui transplant foarte dificil, operaţie care a durat 12 ore. La fiecare operaţie asistă şi farmacistul care răspunde de medicamentaţie, în colaborare cu medicul, care sunt verificate prin metode speciale. Şi la noi a început să fie practicată această metodă de către Comisia Naţională de Bioetică a Medicamentului în anumite centre de cercetări din România, comisie din care fac şi eu parte pe probleme de biologie celulară şi moleculară. Un alt studiu care mi s-a părut extraordinar în clinicile universitare a fost interdisciplinaritatea dintre diferite organe. Se verifică aparatul circulator, inima şi contribuţia ei la operaţia de rinichi, operaţie care include peste 12 specialişti, fiecare se ocupă de un anumit segment al rinichiului, de la preluarea lui din azot de către robot şi până la deschiderea pacientului şi implantarea noului rinichi. Histocompatibilitatea este verificată din cinci în cinci minute şi adaptarea noului rinichi este monitorizată de aparate moderne încă 5 zile.
– Cum se desfăşoară învăţământul la Universitatea Pavia?
-Ceea ce m-a impresionat a fost faptul că reprezentaţii Universităţii din Pavia ştiau totul despre România, inclusiv numărul de studenţi italieni de la Universitatea noastră. Am discutat şi despre Curricula de la noi, care trebuie adusă la un alt nivel în privinţa activităţilor practice din clinică. La Universitatea Pavia, studenţii lucrează cot la cot cu profesorii şi conferenţiarii şi chiar dacă, la început, efectuează activităţi secundare, în timp li se încredinţează şi lucruri mai complexe, pregătindu-se pentru profesia de medic încă din clinică. Nu există lipsă de la cursuri, chiul sau absenteism, lucruri care au fost eliminate cu mult timp în urmă.
– Cu ce impresii şi planuri de viitor v-aţi întors din această importantă vizită?
– În concluzia vizitei efectuate pot să spun că, aceste clinici universitare duc la prelungirea calităţii vieţii şi acest lucru se constată în statistici, în calitatea vieţii pe care o au în Italia cei care au suferit diferite intervenţii medicale. Grija pentru om există şi este la un nivel ridicat, iar medicii au un înalt profesionalism, ocupându-se de pacienţi într-un mod extraordinar, de la internare şi până la externare. Mulţumesc şi pe această cale Universităţii din Pavia, care a asigurat această excelentă vizită academică. Sperăm să realizăm prevederile încheierilor academice pe care le-am făcut, astfel ca, prin masteratele în limba engleză şi programul Erasmus, studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea noastră să participe la perfecţionarea lor profesională, în Italia, la Universitatea din Pavia.
Vă mulţumesc.
Daniel Albu
Explic foto: Prof. univ. dr. Fabio Rugge, rectorul Universităţii Degli Studi din Pavia şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
No Comments
Comments for Vizită academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” l-a Universitatea din Pavia (Italia) are now closed.