Am susținut astăzi, în plenul Parlamentului o declarație politică privind starea deplorabilă a plajelor de pe întreg litoralul românesc si Delta Dunării. După cum bine știm, acest lucru duce anual la diminuarea considerabilă a numărului de turiști în sezon estival. Condițiile jalnice, improprii în care se află plajele autohtone alungă turiștii, aceștia preferând să-și petreacă zilele libere în alte destinații.
Ținând cont de faptul că Guvernul PSD de la vremea respectivă a cheltuit aproximativ 170 milioane euro pentru reabilitarea plajelelor din zona Mamaia Sud, Constanţa şi Eforie Nord, această investiție s-a prăbușit după un an de la recepția lucrărilor, făcută în decembrie 2015 (în prag de an nou). Aici este vorba de lucrări de amploare, diguri submerse care ar fi trebuit să sporească rezistenţa zonelor înnisipate. Această investiție uriașă, a cărui beneficiar este Administraţia Naţională „Apele Române”, ar fi trebuit să reziste cel puțin 50 de ani, însă din cauza indolenței guvernanților, banii s-au dus pe valurile mării în nici 12 luni.
Convingerea mea este că românii merită investiții de calitate, care să se reflecte atât în turism, cât și în protejarea mediului maritim.
Am solicitat ministrului Apelor și Pădurilor o serie de întrebări referitoare la starea îngrijorătoare în care se află plajele litoralului românesc.
Consider că este important de știut dacă doamna ministru Petcu este informată cu privire la starea actuală a plajelor şi dacă intenţionează să întreprindă măsuri pentru remedierea situaţiei semnalate, având în vedere că sezonul estival este anunțat să se deschidă la 15 aprilie.
No Comments
Comments for Glad Varga (PNL): „Plajele litoralului românesc au înghițit degeaba 170 milioane euro!” are now closed.