Consilierul liberal, Ionel Bulbuc este de părere că dacă ar fi după PSD, Aradul nu ar fi luat niciodată Cetatea în patrimoniul Municipalității:
„Minciunile și lașitatea consilierilor PSD sunt deja arhicunoscute și din nefericire, evidente. După ce că s-au împotrivit aprobării bugetului local votând împotrivă, acum susțin că au fost de acord cu punctul 14 de pe ordinea de zi a ședinței CLM care făcea referire la actul adițional referitor la protocolul de colaborare încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Municipiul Arad. Vorbim aici despre același punct pe care PSD, în speță domnul Vărcuș, a insistat la începutul ședinței să îl scoată complet de pe ordinea de zi. Probabil au mers pe principiul: Nu suntem împotriva preluării Cetății, dar mai bine scoateți proiectul de pe ordinea de zi, că noi nu am apucat să îl citim. Adică, în calitate de aleși locali, consilierii PSD nu au nici măcar bunăvoința să citească documentele proiectelor importante?! Înțeleg că nu au știut să citească, (pardon!) nu au vrut să citească bugetul local, că doar avea peste 400 de pagini, chiar trebuie să le punem un abecedar în față la ședințele CLM și vreo patru luni la dispoziție ca aleșii PSD să aibă suficient timp pentru a lectura documentele proiectelor?! Nu acesta este rolul unui consilier municipal?! Să studieze înainte materialele, să propună amendamente sau modificări și să voteze în beneficiul arădenilor…
Dacă Vărcuș și acoliții săi din PSD nu sunt în stare să își facă datoria de consilieri municipali, atunci să aibă un minim de bun simț și să lase pe alții, mai capabili, să se ocupe de proiectele Aradului. Că până la urmă nu am văzut pe nimeni din PSD, consilier sau parlamentar, să vină cu un proiect viabil pentru Arad! Scandal și circ poate oricine să facă! Lor li se cere să își facă datoria! Dacă nu vor, să închidă ușa după ei!” a declarat consilierul liberal Ionel Bulbuc.
Antoanela Naaji, consilier municipal PNL, este de părere că cei din PSD s-au opus acordării burselor pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad:
„PNL consideră că unul dintre domeniile prioritare este educația și pentru a avea un sistem de învățământ performant este nevoie de finanțare. Pe lângă finanțarea asigurată din PIB, sunt necesare și alte stimulente care să încurajeze performanța în acest domeniu.
Conform legii, administrația locală poate acorda astfel de stimulente din bugetul local. În acest sens, pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2016-2017 a fost aprobat un total de 7263 burse în valoare de 2.417.020 lei.
Așa cum suntem deja obișnuiți PSD s-a opus acordării acestor burse care, pentru elevi reprezintă un semn de încurajare în a-și continua drumul rezultatelor excelente la învățătură, iar pentru unele familii aflate în dificultate financiară, un sprijin real.
Consider că votul împotrivă, dat de către consilierilor PSD la bugetul local a însemnat automat un vot împotriva burselor pentru elevi!” a încheiat consilierul liberal Antoanela Naaji.
No Comments
Comments for Ionel Bulbuc (PNL): „Conceptul PSD-Vărcuș: GRABĂ PRIN ELIMINARE!” are now closed.