Centrul Municipal de Cultură Arad în parteneriat cu Asociația CitiZenit continuă seria proiecțiilor de filme, joi, 11 mai, de la ora 19.00, la cinematograful Arta, când va putea fi urmărit filmul „Julieta“, în regia lui Pedro Almodóvar.
Proiecția face parte dintr-un program inițiat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociația CitiZenit, care are ca scop, pe termen lung, revitalizarea cinematografelor arădene.
„Julieta“ a fost propunerea Spaniei la premiile Oscar din 2017 (și al cincilea film al regizorului spaniol nominalizat la Oscar, una dintre propunerile sale fiind și câștigătoare: „Todo sobre mi madre“).
Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, unde a concurat alături de producțiile românești „Sieranevada“ și „Bacalaureat“ în competiția principală, regizorul Pedro Almodóvar ajungând astfel la a cincea selecție pentru Palme d’Or.
Filmul a fost selectat de Academia de la Arte și Cinematografie din Spania ca cel mai bun film străin la Premiile Academiei 89. A fost nominalizat la premiul BAFTA pentru cel mai bun film care nu este în limba engleză. A primit 4 nominalizări la Premiile Europene de Film și 7 nominalizări la Premiile Goya.
Sinopsis
Julieta trăiește în Madrid și tocmai și-a pierdut soțul. Fiica sa a împlinit 18 ani și a decis să plece de-acasă fără nicio explicație. Julieta face tot posibilul să o găsească însă singurul lucru pe care îl află este cât de puțin își cunoștea fiica.
Regia: Pedro Almodóvar
Cu: Emma Suárez, Adriana Ugarte, Rossy de Palma, Inma Cuesta
Durata: 99 minute
Rating: Acordul părinţilor pentru copii sub 12 ani
Intrarea este liberă.
No Comments
Comments for Filmul „Julieta“ va fi proiectat la cinematograful Arta are now closed.