În acest weekend Expo Arad a fost gazda expoziției Transport-Ar, ajunsă la a XIV-a ediție. Timp de trei zile, vizitatorii au avut ocazia să discute cu jucătorii cei mai reprezentativi din domeniul transporturilor, să admire mașinile luxoase, elegante ori sport din cadrul salonului auto.
Anul acesta au fost expuse mașini ale următorilor dealeri auto: Scania, Daf, Ford, Iveco, Meiller, Krone, Tisvol, Dacia Logan Van, Mercedes-Benz, Opel, Ford, Hyundai, Kia, Volkswagen, Dacia, Renault, Nissan.
Cu această ocazie s-a desfăşurat şi conferinţă Euload în cadrul căreia vizitatorii, transportatorii, și-au exprimat preocuparea față de legislația care guvernează activitatea unei firme de transport. Deși în programul inițial erau prevăzute două ore pentru desfășurarea conferinței, aceasta s-a prelungit cu încă două ore datorită multiplelor întrebări puse specialiștilor de la Euload de către reprezentanții firmelor de transport.
În ultima zi a evenimentului a avut loc Cupa Transport-Ar, concursul automobilistic de îndemânare care a adunat numeroși participanți și vizitatori. Rezultatele Cupei Transport-Ar vor fi făcute publice de către oficialii competiției.
No Comments
Comments for Expo Arad a găzduit în acest weekend expoziția auto Transport-Ar are now closed.