Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Vasile Goldiş „ al judeţului Arad au executat 127 misiuni

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on iunie 26, 2017 with No Comments

În perioada 23.06 – 26.06.2017, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Vasile Goldiş „ al judeţului Arad au executat 127 misiuni şi 10 de recunoaşteri în obiective din raioanele de intervenţie.

S-a acţionat pentru stingerea unui număr de 5 incendii, 1 asanare munitie neexplodata, 2 cazuri de asistenţă a persoanelor, 22 alte intervenţii(îndepărtare arbori căzuţi pe case, căi de comunicaţii, fire electrice)

Modulele SMURD au acţionat pentru acordarea asistenţei medicale în 96 de cazuri.

Pentru eficientizarea intervenţiilor şi optimizarea timpilor de răspuns subunităţile au executat 10 misiuni de recunoaştere în unele obiective din raioanele de intervenţie. Pe timpul misiunilor de recunoaştere se verifică sursele de alimentare cu apă, căile de acces în obiectiv, configuraţia acestuia şi alte elemente care sunt semnificative pe timpul intervenţiei.

În dimineaţa zilei de 24 iunie 2017, Detaşamentul Ineu şi Secţia de Pompieri Sebiş a intervenit pentru stingerea unui număr de 3 incendii.

Garda nr.2 de Intervenţie Chişineu – Criş din cadrul Detaşamentului de Pompieri Ineu a intervenit în oraşul Chişineu – Criş pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă particulară. În momentul sosirii celor două echipaje formate din 1 ofiţer, 10 subofiţeri şi 2 autospeciale de stingere incendiul se manifesta într-o încăpere cu rol de bucătărie, propagat la acoperiş, violent cu flacără deschisă. Persoanele din locuinţă s-au autoevacuat.

S-a intervenit aproximativ 60 minute pentru localizarea şi limitarea incendiului, acesta fiind stins după aproximativ 2 ore.

În incendiu au ars 100mp acoperiş, bunurile din bucătărie şi s-au degradat datorită fumului alte 3 camere.

În timpul intervenţie, butelia din bucătărie a explodat dar fără a produce victime. Datorită faptului că incendiul se manifesta generalizat la bucătărie şi informaţiilor privind prezenţa unei butelii, echipele de intervenţie au acţionat din exteriorul construcţiei.

Cauza probabilă a incendiului, scurt circuit electric datorat instalaţiei electrice cu defecţiuni.

Garda nr. 1 de intervenţie Ineu din cadrul Detaşamentului de pompieri Ineu, a fost alertată pentru a intervenii în oraşul Ineu la incendiu ce se manifesta la o locuinţă particulară. În momentul sosirii primului echipaj, incendiul se manifesta în interiorul locuinţei, în două camere propagat la acoperiş, violent cu flacără deschisă.

A fost solicitată în sprijin a doua autospecială a gărzii Ineu. În urma recunoaşterii executate la faţa locului, în baia locuinţei a fost găsit un bărbat de aproximativ 60 de ani decedat care prezenta arsuri la nivelul membrelor inferioare.

Incendiul a fost localizat şi limitat după aproximativ 30 minute şi stins după două ore de intervenţie.

În incendiul au ars 60 mp de acoperiş, mobilierul din 2 camere.

Cauza probabilă, scurt circuit electric la instalaţia electrică cu defecţiuni.

Garda nr.2 de intervenţie Gurahonţ, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sebiş s-a deplasat în localitatea Târnăviţa, comuna Hălmăgel pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o anexa a unei locuinţe particulare. Deplasarea s-a făcut cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi 5 subofiţeri. În momentul sosirii, echipajului de intervenţie, incendiul se manifesta la întreaga anexa propagat la acoperişul casei de locuit. În sprijinul forţelor profesioniste a fost solicitat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Halmagel şi Vaţa(jud. Hunedoara)

După aproximativ 30 minute de intervenţie, incendiul a fost localizat şi limitat, fără a se extinde la întreg acoperişul casei. Incendiul a fost stins după aproximativ 90 minute.

Cauza probabilă; efectul termic a unui coş, canal sau burlan de evacuare a fumului cu defecţiuni şi amplasat necorespunzător faţă de materialul combustibil.

         

 

 

No Comments

Comments for Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Vasile Goldiş „ al judeţului Arad au executat 127 misiuni are now closed.