Festivalul Minorităților Naţionale de la Arad, care din anul 2013 este inclus în Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, se va desfășura, sâmbătă, 8 iulie 2017, şi va cuprinde parada porturilor populare, un spectacol şi o expoziţie de prezentare a minorităților.
Ediția din acest an a Festivalului Minorităților Naționale va debuta cu o paradă a porturilor populare tradiționale prin centrul Aradului, în timpul căreia, participanții vor etala costumele populare specifice fiecărei comunități. Minoritatea sârbă este gazda din acest an a ediției din acest an a festivalului.
După paradă, va urma un spectacol susținut de ansamblurile minorităților care va avea loc în Parcul Mihai Eminescu, în spatele Palatului Administrativ.
Festivalul Minorităţilor Naţionale are ca scop evidenţierea celor mai valoaroase aspecte din viaţa minorităţilor care convieţuiesc de sute de ani, în armonie, în municipiul şi judeţul Arad.
În municipiul și județul Arad conviețuiesc opt comunități ale minorităților, maghiară, germană, sârbă, bulgară, evreiască, slovacă, ucrainiană, rromă.
Festivalul Minorităţilor Naţionale este organizat de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
Programul festivalului
Ora 17.00 – 17.45
Parada porturilor populare ale minorităţilor pe traseul Palatul Administrativ– Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – Parcul Mihai Eminescu
Ora 18.00 – 20.30 Parcul „Mihai Eminescu”:
Spectacol de cântece și dansuri tradiţionale din repertoriul minorităţilor naţionale
Expoziție de fotografii de la edițiile anterioare ale festivalului
Standuri de prezentare ale tradițiilor minorităților
No Comments
Comments for Festivalul Minorităţilor Naţionale la Arad, ediţia a XI-a are now closed.