„Ave, Cezar!“ – filmul lunii iulie, la Cinematograful „Solidaritatea“ din Gai

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , , , ,

Published on iulie 04, 2017 with No Comments

Cea de-a doua proiecție de la cinematograful „Solidaritatea“ din cartierul Gai va avea loc duminică, 9 iulie, de la ora 19.00, când va putea fi urmărit filmul „Ave, Cezar!“, cu George Clooney, într-unul din rolurile principale.

Cinematograful „Solidaritatea“ din cartierul Gai a fost redeschis, în 16 iunie, când a fost proiectat primul film după 22 de ani, comedia românească „Două lozuri“.

Duminică, spectatorii sunt invitați la o nouă comedie, care îi are în rolurile principale pe Josh Brolin, George Clooney, Scarlett Johansson, Jonah Hill și Channing Tatum.

Filmul „Ave, Cezar!“ este proiectat în cadrul unui proiect derulat de Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor aflate în administearea municipalității.

Intrarea la film este liberă.

Ave, Cezar (SUA, Marea Britanie, 2016)

Sinopsis

Regia: Joel Coen, Ethan Coen

Cu: Josh Brolin, George Clooney, Scarlett Johansson, Jonah Hill, Channing Tatum

Gen film: Comedie, Dramă, Muzical

Durată: 106 minute

Rating: Audiență generală

Acțiunea filmului are loc în anii ’50 și se concentrează pe povestea unui bărbat pe nume Eddie Mannix, a cărui slujbă este aceea de a se asigura că starurile de la Hollywood nu își prejudiciază imaginea din cauza abuzului de droguri, aventuri ilicite sau a altor comportamente neacceptate.

Cei de teapa lui Mannix erau de obicei aleși de marile studiouri din rândul detectivilor privați și aveau sarcina să îi țină pe actori departe de scandal prin orice mijloace posibile.

Unele dintre aceste practici vizau supravegherea ilegală cu ajutorul microfoanelor, intimidarea și mituirea martorilor.

Treaba lui Mannix este ca producţia să meargă şnur, ceea ce îl transformă într-un aşa-zis „fixeur“: controlul tabloidelor şi scoaterea actorilor din buclucuri sunt la fel de sus pe lista de sarcini a lui Mannix ca şi verficarea secvenţelor filmate peste zi sau rezolvarea unor probleme de producţie.

Nu există mijloc mai bun de explorare a unui mediu decât o situaţie de criză: când Baird Whitlock este răpit, Mannix pune în mişcare toate resorturile studiourilor, într-o zi de muncă ce pare a depăşi 24 de ore.

No Comments

Comments for „Ave, Cezar!“ – filmul lunii iulie, la Cinematograful „Solidaritatea“ din Gai are now closed.