Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă s-a întâlnit marţi, 25 iulie 2017, cu o parte dintre proprietarii clădirilor neîngrijite din Arad. Asistat de specialişti din cadrul Primăriei, acesta le-a explicat celor prezenţi prevederile hotărârii de Consiliu Local Municipal referitoare la majorarea impozitelor cu până la 400% pentru clădirile și terenurile neîngrijite.
Conform proiectului adoptat anul acesta în CLM Arad, după identificarea şi evaluarea clădirii sau terenului, proprietarul va fi somat. Dacă în decurs de şase luni în cazul clădirilor, respective 30 de zile în cazul terenurilor, proprietarul nu va efectua lucrările de întreţinere sau reabilitare necesare, clădirea/terenul vor fi încadrate în categoria celor neîngrijite, cu propunerea de majorare a impozitului. În mod similar se va proceda şi în cazul terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani.
În situaţia în care proprietarii iau măsuri de remediere, însă nu mai târziu de 15 noiembrie a fiecărui an, ei vor trebui să notifice Primăria. În caz contrar, impozitul majorat se va aplica automat.
“Primăria vine în sprijinul celor care vor să înceapă procedura de reabilitare, fie prin scutirea de impozit pe o perioadă de 5 până la 7 ani, fie prin executarea lucrărilor pe banii municipalității, care vor fi rambursați ulterior în rate, în următorii 5-7 ani“, a anunțat primarul Gheorghe Falcă.
Prin acest nou regulamentul de supraimpozitare a clădirilor şi terenurilor neîngrijite şi terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv, municipalitatea arădeană urmăreşte reducerea numărului imobilelor lăsate în paragină, iar prin reabilitarea clădirilor îşi propune o „schimbare la faţă” a Aradului.
Nivelul impozitului majorat va fi stabilit anual de Consiliul Local Arad.
No Comments
Comments for Întâlnire informativă pe tema supraimpozitării are now closed.