Susținem copiii și părinții din România

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on august 02, 2017 with No Comments

Vaccinarea reprezintă o problemă importantă în țara noastră. Conștientă de acest lucru, coaliția de guvernare pregătește o lege a vaccinării, lege care ar putea fi adoptată chiar în ședința de Guvern de mâine.

„Nu puteam sta cu brațele încrucișate, să nu intervenim, în condițiile înmulțirii cazurilor grave la copiii din România. Este o situație alarmantă iar statul este dator, obligat să ia măsuri atunci când un părinte își condamnă la suferință copilul respectiv comunitatea din care face parte. Avem o problemă în ceea ce privește vaccinarea, pe care nu o putem rezolva decât dacă o recunoaștem și o supunem dezbaterii publice. Din păcate, această problemă a fost tărăgănată, nimeni nu s-a ocupat de ea așa cum ar fi trebuit. Este inadmisibil să existe un număr de 250.000 de copii nevaccinați în țara noastră. Țin minte că în perioada copilăriei noastre ne vaccinau la școală sau chiar la gradiniță. Am beneficiat de efectele acelor vaccinuri și nu ne-au afectat -vorbesc de generații întregi- în niciun fel” – subliniază Florin Galiș, președintele ALDE Arad.

România nu este singura țară care încearcă să impună vaccinarea obligatorie, mai multe țări urmând demersul respectiv. Conform proiectului de lege al coaliției, părinții care vor refuza vaccinarea și consilierea nu își vor putea înscrie copiii în colectivitate, însă vor beneficia de alternative educaționale. Este vorba despre variante de educație școlară colectivă. Astfel, ministrul Sănătății, Florian Bodog, s-a consultat în acest sens cu specialiști în educație, neexistând impedimente privind accesul la școală al copiilor.

„Trebuie să recuperăm prețiosul timp pierdut și să punem la punct legea. Este esențială comunicarea, din primul moment e nevoie să demarăm o campanie de educare și informare a cetățenilor. Populația trebuie conștientizată în legătură cu riscurile ce le comportă un copil nevaccinat” – afirmă Galiș.

 

No Comments

Comments for Susținem copiii și părinții din România are now closed.