- „Salvator din pasiune” – voluntariat în situaţii de urgenţă
O activitate interesantă a avut loc Sâmbătă în data de 7 octombrie la sediul ISU Arad, unde col. Cebuc Lucian a desfăşurat convocarea lunară cu voluntarii din cadrul ISU Arad, convocare la care s-a discutat programul de activităţi al voluntarilor, planificarea cursurilor şi a formelor de pregătire şi nu în ultimul rând le-a fost prezentată o temă referitoare la desfăşurarea Campionatului mondial de Descarcerare care a avut loc anul acesta la Târgu Mureş. De asemenea tot în cadrul activităţii de voluntariat, domnul Roşu Ovidiu Adrian fiind primul voluntar care îndeplineşte cumulativ toate condiţiile necesare pentru a activa pe Ambulanţa SMURD, acesta a primit echipamentul specific, urmând ca în continuare să fie încadrat pe Ambulanţa SMURD din cadrul Gărzii de intervenţie Birchiş. Cadrele militare specializate în acordarea primului ajutor calificat îl vor sprijini şi îl vor îndruma în exercitarea atribuţiilor specifice, la fel cum au făcut-o şi până acum.
- Misiune în sprijin la ISU Caraş-Severin
Duminică dimineaţa în data de 8 octombrie, 3 scafandri din cadrul Detaşamentului de pompieri Arad s-au deplasat în misiune în localitatea Coronini din judeţul Caraş-Severin, pentru a sprijini colegii de la ISU Caraş în căutarea a 4 persoane căzute cu autoturismul în Dunăre. După aproximativ 5 ore de căutări forţele de intervenţie de la faţa locului împreună cu scafandrii arădeni: plt. maj. Cerb Veţian, plt. maj. Neamţu Adrian şi plt. adj. Palcu Cristian, au reuşit să găsească autoturismul care a fost scos la mal, însă cele 4 persoane nu au fost găsite momentan.
No Comments
Comments for Voluntarii din cadrul ISU Arad au fost convocati are now closed.